img

Comunicate

Ianuarie 2024 – EXPERT INSOLVENȚĂ ESTE DESEMNATĂ ADMINISTRATOR JUDICIAR AL ROMAERO SA

În data de 17.01.2024, Expert Insolvență SPRL Filiala București a fost desemnată de Tribunalul București în calitate de administrator judiciar al Romaero SA, în dosarul nr. 39261/3/2023.

Romaero SA a solicitat intrarea în procedura generală de insolvență, în dosar existând cereri pentru desemnarea mai multor practicieni în insolvență, formulate de debitor și de alți patru creditori.

Expert Insolvență a fost selectată de instanță datorită experienței generale în acest domeniu, de peste 17 ani, dar și experienței în gestionarea procedurilor complexe, de mare amploare, dovedită prin portofoliul său de societăți.

Romaero SA este o companie deținută de Statul Român prin Ministerul Economiei, ca acționar majoritar, fiind specializată în servicii de întreținere și reparații pentru aeronave de transport civile și militare, precum și în producția industrială de aerostructuri și componente ale acestora.

Decembrie 2023 - Consorțiul format din EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL Filiala Bucureşti şi AKTIV-LEX INSOLVENŢĂ SPRL, au finalizat o nouă licitație strategică pentru sectorul energetic românesc

Activele aferente Uzinei R de la Feldioara ale Companiei Naționale a Uraniului SA au fost adjucate în cadrul unei licitații publice pentru suma de 3.286.354 euro, exclusiv TVA, către Fabrica de Procesare a Concentratelor de Uraniu, filială a Societății Nuclearelectrica SA

București, 5 decembrie 2023 – În cadrul unei licitații organizată astăzi la sediu Expert Insolvență SPRL Filiala București, a fost valorificat un pachet de active al debitoarei Compania Națională a Uraniului SA, alcătuit din terenuri, construcții și construcții speciale, echipamente tehnologice, aparate și instalații de măsurare, control și reglare, mijloace de transport, instalații tehnice și mașini, mijloace fixe de natura obiectelor de inventar, mobilier și aparatură birotică și stocuri.

Prețul bunurilor care au făcut obiectul licitației a fost de 3.286.354 euro, exclusiv TVA, iar adjudecatar a fost declarată Fabrica de Procesare a Concentratelor de Uraniu SRL, filială a Societății Nuclearelectrica SA.

Din prețul total de adjudecare de 17.513.852,27 lei, adjudecatarul a achitat suma de 1.634.172,39 lei în contul societății Companiei Națională a Uraniului SA, cu titlu de garanție de participare la licitație, care conform Regulamentului de vânzare prin licitație publică a activului din patrimoniul debitoarei CNU SA, se convertește în avans, adjudecatarul având obligația de a achita diferența de preț de 15.879.679,88 lei până la data de 04.01.2024.

Alina COSTINAȘ – Asociat coordonator al EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL Filiala București, liderul de consorțiu al administratorului judiciar al CNU SA, în insolvență – a declarat:

“ În decurs de 2 ani de zile, EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL a reușit să finalizeze 3 tranzacții vitale pentru sistemul energetic românesc, toate derulate de către companii în insolvență la care societatea noastră este administrator judiciar.

Este vorba despre finalizarea tranzacției Termocentralei Mintia, din vara anului 2022, apoi despre finalizarea tranzacției activelor aferente uzinei E de la Feldioara a Companiei Națională a Uraniului (CNU) în decembrie 2022, iar acum, prin licitația de astăzi, se valorifică, printre altele, și activele aferente fluxului tehnologic R al Uzinei de la Feldioara a CNU SA.

Suntem bucuroși că ne-am putut folosi competența și experiența în beneficiul sistemului energetic românesc, care beneficiază, în urma activității noastre, de o revitalizare a producerii de energie electrică la Mintia și care are parte de securizarea circuitului nuclear integrat, prin valorificarea uzinei R de la Feldioara.

Expert Insolvență SPRL continuă să demonstreze astfel că insolvența înseamnă o nouă viață pentru active strategice ale sistemului energetic național”.

Licitația a fost organizată în conformitate cu prevederile regulamentului de valorificare aprobat prin hotărârea adunării creditorilor din data de 06.11.2023, respectiv hotărârea comitetului creditorilor din data de 28.09.2023, fiind anunțată pentru data de azi, 05.12.2023, ora 12:00, la sediul Expert Insolvență SPRL Filiala București.

Publicitatea licitației a fost efectuată prin publicarea anunțului de vanzare în ziarul Bursa din data de 08.11.2023, respectiv Ziarul Financiar din 08.11.2023, fiind afișat pe site-ul administratorului judiciar și al UNPIR.

Octombrie 2023 - Expert Insolvență SPRL transferă cu succes activele Complexului Energetic Hunedoara (SCEH SA), aflat în insolvență, către Ministerul Energiei

  • Activele funcționale energetice și miniere ale SCEH SA, transferate către stat, conform prevederilor OUG nr. 60/2019, sunt cele aferente Electrocentrale Paroșeni și a sucursalelor Lonea, Livezeni, Vulcan, Lupeni și Prestserv.
  • O nouă entitate, Complexul Energetic Valea Jiului, al cărui unic acționar este Ministerul Energiei, preia aceste active și salariații SCEH SA și va asigura continuitatea producției, precum și păstrarea locurilor de muncă.

București, 3 octombrie 2023 – Expert Insolvență SRL, în calitate de administrator judiciar al Societății Complexul Energetic Hunedoara SA aflată în procedura insolvență, anunță că a transferat cu succes activele acesteia către Ministerul Energiei, prin finalizarea mecanismului prevăzut de Ordonanța de Urgență nr. 60/2019. Acest transfer, precum și vânzarea Termocentralei Mintia din decembrie 2022, reprezintă cea mai mare restructurare a unei companii de o importanță strategică realizată în România, cu continuitatea activității și asigurarea majorității locurilor de muncă.

Valoarea de transfer a activului funcțional este de peste 1 mld. lei, raportat la valoarea de piață  stabilită în procedura de insolvență.

„De la intrarea în insolvență, am început la SCEH SA un amplu proces de restructurare. Acesta a presupus mai multe etape, prima fiind realizarea uneia dintre cele mai importante tranzacții pentru sectorul energetic românesc, respectiv vânzarea Termocentralei Mintia la valoarea de piață de 91,2 mil euro către un cumpărător care și-a asumat investiții și realizarea unor capacități energetice noi. Obținerea acestei sume impresionante a asigurat fonduri suficiente pentru achitarea salariilor fără întârziere, și pentru achitarea integrală a ajutorului de stat ilegal în valoare de 64 mil euro. Totodată, la începutul acestui proces complex și de durată, a fost necesară o reducere a costurilor salariale, măsură ce s-a realizat prin acordarea de salarii compensatorii și venituri în completare.” a precizat Emil Gros, asociat coordonator al administratorului judiciar Expert Insolvență SPRL.

Odată cu realizarea procedurii prevăzută de OUG 60/2019, este asigurat transferul tuturor activelor funcționale energetice și miniere ce deservesc activitatea din Electrocentrala Paroșeni, precum și a sucursalelor Lonea, Livezeni, Vulcan, Lupeni, Prestserv. Totodată, întregul personal actual este transferat către noua companie Complexul Energetic Valea Jiului, asigurându-se furnizarea energiei electrice, precum și continuitatea activității în cadrul Sistemului Electroenergetic Național.

Procedura de dare în plată marchează astfel încetarea activității SCEH SA fără impact economico-social, și intrarea acesteia în procedura de faliment, ce urmează a fi solicitată în instanță.

Procedura de dare în plată a implicat o muncă de durată și o colaborare atât a reprezentanților SCEH SA și a administratorului judiciar Expert Insolvență, cât și a tuturor partenerilor instituționali implicați – Ministerul Energiei, Ministerul Finanțelor, ANAF.

Iulie 2023 - Activele din patrimoniul GLADWELL ENERGY SRL și din patrimoniul NITROPOROS SRL, au fost valorificate

EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL FILIALA BUCUREŞTI, cu sediul în București, str. Turturelelor nr. 11A, et. 5, Sector 3, în calitate de lichidator judiciar al societăţii GLADELL ENERGY SRL – în faliment, și al NITROPOROS SRL- în faliment, anunță că activele din patrimoniul GLADWELL ENERGY SRL și din patrimoniul NITROPOROS SRL, aflate pe platforma fostului combinat chimic din Făgăraș au fost valorificate în cadrul licitației publice din data de 27.07.2023, organizată la sediul EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL Filiala Bucureşti la prețul de 8.214.943 euro. Adjudecatarul fostului combinat chimic din Făgăraș este NITRAMONIA BC SRL, societate care deține și combinatul chimic din Slobozia.

Societatea GLADWELL ENERGY SRL a fost înființată în anul 2010, având ca obiect de activitate-Producția de energie electrică, iar societatea NITROPOROS SRL, a fost înființată în anul 2008, având ca activitate principală, fabricarea îngrăşămintelor şi produselor azotoase, iar ca activități secundare fabricarea altor produse chimice anorganice de bază, fabricarea explozibililor, fabricarea altor produse din material plastic, etc.

Vânzarea pachetului de active a fost aprobată în cadrul ședinței adunării creditorilor Gladwell Energy SRL din 29.08.2022, prin organizarea de licitații publice cu strigare, iar prețul de pornire a licitației din data de 27.07.2023 a fost aprobat în cadrul ședinței adunării creditorilor Gladwell Energy SRL din 07.06.2023.

Decembrie 2022 - SNN și CNU au finalizat transferul de active aferent fluxului tehnologic al Uzinei E, de la Feldioara. Acum, circuitul nuclear integrat este o realitate concretă, în cadrul SNN

București, 28 decembrie – Societatea Națională Nuclearelectrica SA și Compania Națională a Uraniului, în insolvență, au finalizat astăzi tranzacția referitoare la o parte a activelor aferente fluxului tehnologic al liniei de procesare a concentratului de uraniu, de la Uzina E a Sucursalei Feldioara a CNU („Contractul de Vânzare de Active”).

Procesul a fost demarat în luna martie 2021, după un amplu proces de due-dilligence al ambelor companii și a fost finalizat în cursul zilei de astăzi, prin încheierea autentică a contractului de vânzare-cumpărare. În urma contractului, Societatea Națională Nuclearelectrica SA primește dreptul de proprietate asupra clădirilor, bunurilor imobile și mobile aferente fluxului Uzinei E a Sucursalei Feldioara, securizând circuitul nuclear integrat din România, în cadrul unui singur operator economic, după ce în luna august 2021, CNU a transferat către SNN licența de exploatare de la Tulgheș-Grințieș.

Predarea-primirea bunurilor a fost făcută în data de 27 decembrie 2022, iar prețul achitat de cumpărător pentru active a fost de 29.136.141 lei.

Ministrul Energiei Virgil POPESCU a declarat: “Un obiectiv major pentru securitatea energetică a României a fost atins prin finalizarea acestui transfer de active. Dacă până acum circuitul nuclear integrat era definit la nivel de principii, prin lege, el devine astăzi realitate concretă. Societatea Națională Nuclearelectrica va putea să efectueze toate operațiunile necesare acestui circuit integrat: minerit de uraniu, prin licența de la Tulgheș-Grințieș, procesarea concentratelor tehnice, prin fabrica de la Feldioara, realizarea combustibilului nuclear, prin Fabrica de Combustibil Nuclear de la Pitești, și exploatarea acestui combustibil, prin Centrala de la Cernavodă. Totodată, asistăm și la prima tranzacție de tip M&A din sectorul energetic între companii la care statul este acționar majoritar sau unic, ceea ce atestă nivelul de profesionalism atât al SNN, cât și al CNU, în insolvență. Mă bucur că anul 2022, un an atât de important din vederea securității energetice pentru țara noastră, încheie cu o reușită majoră pentru domeniul nuclear, care este vital atât pentru decarbonificarea României, cât și pentru siguranța țării noastre. Vreau să felicit Societatea Nuclearelectrica pentru efortul susținut și pentru reușitele semnificative pe care le-a avut în acest în ceea ce privește dezvoltarea companiei și vreau să mulțumesc ambelor companii, SNN și CNU pentru modul în care au înțeles să trateze cu seriozitate și responsabilitate această tranzacție”.

Directorul General al Societății Nuclearelectrica, Cosmin GHIȚĂ, a subliniat importanța strategică a achiziției și demersurile pentru reenergizarea României, depuse de către SNN: „Decizia strategică de a achiziționa o parte din activele Feldioara necesare procesării materiei prime a avut în vedere asigurarea integrată a capabilităților de producție la nivelul Nuclearelectrica și, în egală măsură, asigurarea producției de fascicule de combustibil și operarea în condiții optime a FCN Pitești și CNE Cernavodă, în contextul extinderii capacității centralei nucleare și menținerii ciclului conbustibilului nuclear la nivel național. Suntem mândri să contribuim cu proiectele strategice ale Nuclearelectrica la reenergizarea României! Anul acesta am făcut mulți pași importanți în dezvoltarea programului nuclear civil românesc, atât în retehnologizarea Unității 1, proiectul Unităților 3 și 4, dezvoltarea reactoarelor modulare mici, formarea unei noi generații de nucleariști și pregătirea companiei pentru dezvoltarea și operarea proiectelor și ne bucurăm să încununăm anul prin concretizarea proiectului prin care țara noastră va continua să beneficieze de un ciclu de combustibil nuclear integrat. Mulțumesc Ministerului Energiei, CNU și felicit echipa Nuclearelectrica pentru contribuția la finalizarea cu succes a achiziției„.

Alina COSTINAȘ – Asociat coordonator al EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL Filiala București, liderul de consorțiu al administratorului judiciar al CNU, în insolvență (consorțiu format din EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL Filiala București și AKTIV-LEX INSOLVENȚĂ SPRL), –  a declarat: “În acest an, este a doua tranzacție majoră pentru sectorul energetic românesc derulată de o companie aflată în insolvență, în doar 2 zile, după ce în cursul zilei de marți, 27 decembrie, a fost finalizată tranzacția aferentă Termocentralei Mintia, iar EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL a fost administratorul judiciar care s-a asigurat că atât tranzacția Mintia, cât și Tranzacția Feldioara s-au desfășurat în bune condiții. Este o atestare a competenței pe care societatea noastră o are în sectorul energetic, precum și o dovadă a faptului că insolvența poate să însemne o nouă viață pentru active importante sistemului energetic național”.

Decembrie 2022 - Mass Global Energy a devenit proprietarul Termocentralei Mintia. Condițiile au fost îndeplinite și tranzacția a fost finalizată

Termocentrala Mintia a fost valorificată la 100% din valoarea sa de piață, respectiv echivalentul în lei a sumei de 91.236.832,87euro, din care 10.000.000 euro au fost achitați de către cumpărător ca garanție de participare la licitația publică ce a avut loc în data de 26.08.2022.

Restul de preț a fost achitat la data de 27.12.2022.

Astfel, conform legislației în vigoare, părțile au semnat contractul de vânzare-cumpărare la data de 27 decembrie 2022, dată la care a Mass Global Energy a devenit proprietarul termocentralei

Tranzacția este una dintre cele mai importante pentru sectorul energetic românesc, în special pentru zona de nord-vest a țării și totodată cea mai mare tranzacție din insolvență de anul acesta.

Deva, 27 decembrie 2022.

Expert Insolvență SRL, în calitate de administrator judiciar al Societății Complexul Energetic Hunedoara SA, anunță finalizarea tranzacției prin care Termocentrala Mintia este cumpărată de Mass Global Energy Rom, parte a Mass Group Holding, un important producător global de energie care deține capacități de peste 8500 MW. Termocentrala a aparținut Societății Complexul Energetic Hunedoara SA, care, aflată în procedură de insolvență, a valorificat-o în cadrul unei licitații publice din data de 26 august 2022.  Tranzacția în valoare totală de 91.236.832,87 euro, exclusiv TVA, a fost achitată în două tranșe, respectiv 10 milioane euro la înscrierea la licitația publică și 81 milioane euro la 27 decembrie 2022, după ce condițiile solicitate de cumpărător au fost îndeplinite de către CNTEE Transelectrica SA și SNTGN Transgaz SA.

„Ne bucurăm că tranzacția a fost realizată la timp și astfel, Termocentrala Mintia, un activ de importanță strategică pentru România, va rămâne pe harta energetică a țării noastre și va fi dezvoltată în continuare pentru a avea o capacitate de producție mai mare. În următorii ani, termocentrala va trece printr-un proces amplu de dezvoltare ce implică investiții de peste 1 miliard de euro, locuri noi de muncă pentru locuitorii din zonă și o producție de cel puțin 1.290 MW.” a precizat Emil Gros, asociat coordonator al Expert Insolvență SPRL, administratorul judiciar al Societății Complexul Energetic Hunedoara SA.

Ministerul Energiei, în calitate de acționar, a impus câteva condiții investitorului cu scopul de a relansa producția de energie în Mintia. Acesta are obligația ca până la 31 decembrie 2026 să finalizeze investiția de realizare a unei capacități energetice noi cu o putere instalată de minimum 1.290 MW, din care minimum 800 MW în bandă pe gaz și energie regenerabilă. CNTEE Transelectrica SA și SNTGN Transgaz SA au acordat avizele și autorizațiile necesare pentru demararea investițiilor.

„Ne bucurăm că am finalizat această tranzacție în termenii agreați. Am avut sprijinul tuturor părților implicate pentru a obține avizele și autorizațiile necesare ca să putem demara investiția în modernizarea și dezvoltarea Termocentralei Mintia. Investiția de peste 1 miliard de euro va include dezvoltarea capacității de producție făcând din Termocentrala Mintia una din cele mai modern facilități din Europa și în același timp adaptarea la noile standarde europene pentru trecerea de la producția de energie electrică din surse regenerabile care să conducă la neutralitate climatică până în anul 2050.” a spus  Ahmad Ismail Saleh, Chairman al grupului Mass Group Holding.

Detaliile licitației publice

Licitația publică a avut loc în data de 26.08.2022, pentru care s-a înscris și participat un singur ofertant, societatea Mass Global Energy Rom. Compania a achitat garanția de participare la licitație de 10.000.000 euro. Conform procedurilor legale, termenii tranzacției au fost stabiliți și aprobați de adunarea creditorilor prin intermediul Caietului de sarcini privind valorificarea activului și au fost agreați prin procesul-verbal de licitație. Termenul de plată a prețului integral, aprobat de către creditori, a fost de 120 zile de la data la care a avut loc licitația. Astfel, ultima zi când compania putea să achite restul sumei a fost data de 27.12.2022.  Potrivit art. 158 din Legea 85/2014, după achitarea prețului în integralitate, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare între Complexul Energetic Hunedoara SA, și cumpărător.

Aceasta a fost cea de-a patra licitație de valorificare a centralei termoelectrice Mintia, valorificarea efectuându-se la prețul de pornire, respectiv valoarea 91.236.832, Euro, respectiv 100% din valoarea de piață stabilită de evaluatorul autorizat desemnat de creditori în cadrul procedurii de insolvență a Complexului Energetic Hunedoara.

August 2022 - Centrala termoelectrică Mintia a fost cumpărată cu 91 milioane EUR de Mass Global Energy Rom, parte a grupului Mass Group Holding, în cadrul unei licitații publice

București, 26 august 2022.

Expert Insolvență SRL, în calitate de administrator judiciar al societății Complexul Energetic Hunedoara SA, anunță vânzarea prin licitație publică a Termocentralei Mintia deținută de Complexului Energetic Hunedoara SA către Mass Global Energy Rom, parte a Mass Group Holding, un important producător global de energie care deține capacități de peste 8500 MW. Tranzacția în valoare de 91.236.832, EURO, exclusiv TVA este una dintre cele mai importante pentru sectorul energetic românesc și totodată una dintre cele mai mari tranzacții din insolvență din ultimii ani din România.

Am încercat să oferim industriei energetice din România o șansă de însănătoșire, mai ales în contextul economic actual și ne bucurăm că am reușit să atragem un investitor major în această licitație, la doar patru luni de la punerea în vânzare, investitor care are capacitatea de a moderniza și dezvolta mai departe centrala Mintia, un activ de importanță națională strategică. Astfel, Mintia va rămâne pe harta energetică a României și în același timp va trece, în următorii ani, printr-un proces complex transformare ce implică investiții de peste 1 miliard de euro.” a precizat Emil Gros, Asociat Coordonator, Expert Insolvență SPRL, administratorul judiciar al Complexul Energetic Hunedoara SA.

Având în vedere specificul activului, ministerul Energiei, în calitate de acționar, a impus anumite condiții investitorului cu scopul de a relansa producția de energie în Mintia. Astfel, cumpărătorul, Mass Global Energy Rom are obligația ca până la 31 decembrie 2026 să finalizeze investiția de realizare a unei capacități energetice noi cu o putere instalată de minimum 1.290 MWH, din care minimum 800 MWH în bandă pe gaz și energie regenerabilă. Demararea investițiilor va fi posibilă după acordarea de către autorități a avizelor și autorizațiilor necesare.

„Este prima investiție a grupului Mass în România și cu siguranță una dintre cele mai importante pentru dezvoltarea grupului nostru, care are misiunea de a deveni un exemplu la nivel global de generare de energie pentru oameni. Investițiile în modernizarea și dezvoltarea centralei Mintia în următorii ani se vor ridica la peste 1 miliard de euro și vor include dezvoltarea capacității de producție și în același timp adaptarea la noile standarde europene pentru trecerea de la producția de energie electrică din surse regenerabile și care să conducă la neutralitate climatică până în anul 2050.” a spus  Ahmad Ismail Saleh, Chairman al grupului Mass Group Holding.

Termocentrala Mintia este compusă din terenuri (3.297.807 mp) și construcții, precum și bunurile mobile și echipamentele aferente.

Detaliile licitației

Licitația publică a avut loc vineri, 26 august 2022, începând cu ora 12:00, la sediul administratorului judiciar, la care s-a prezentat un singur ofertant, respectiv reprezentantul MASS Global Energy Rom, companie înființată special pentru această achiziție. Este cea de-a patra licitație de valorificare a centralei termoelectrice Mintia, valorificarea efectuându-se la prețul de pornire, respectiv valoarea 91.236.832, Euro, respectiv 100% din valoarea de piață stabilită de evaluatorul autorizat desemnat de creditori în cadrul procedurii de insolvență a Complexului Energetic Hunedoara.

Istoria Centralei Termoelectrice Mintia

Centrala termoelectrică Mintia, este situată în sud-vestul Transilvaniei, pe malul râului Mureş, la 9 km distanță de orașul Deva. Centrala dispune în prezent de 5 grupuri energetice destinate producției de energie electrică și termică, alimentate cu cazane de abur de 660 t/h, 13,72 MPa, 550 °C. Fiecare bloc constituie o unitate independentă și are capacitatea de 1.075 MW (4*210 MW+1*235 MW). Energia electrică produsă, a fost livrată în sistemul naţional prin intermediul unei staţii de interconexiune – Mintia de 110kV, 220 kV şi 400 kV.

Centrala a fost pusă în funcțiune în 3 etape: 1969 – 1971 (etapa 4×210 MW), 1977 – grupul 5 şi 1980 – grupul 6 de câte 210 MW fiecare. Grupul 3 a fost retehnologizat în anul 2009 la 235 MW. De la punerea în funcțiune şi până la finele anului 2011, termocentrala Mintia a livrat 204 TWh din energia electrică necesară României şi a consumat 117 milioane tone de cărbune. Având o istorie de peste 50 de ani, Termocentrala Mintia a intrat în procedură de insolvență la data de 14 noiembrie 2019 și este în conservare din în vara anului 2021, în lipsa investițiilor necesare pentru a putea respecta prevederile Uniunii Europene de mediu.

Iunie 2022 – EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL VINDE CONDUCTA DE APĂ DEVA - MINTIA CĂTRE APA PROD SA

Conducta de apă aflată în patrimoniul SCEH SA și care alimentează o parte din zona industrială și satele aparținătoare comunelor Șoimuș și Vețel, urmează să fie vândută către operatorul local Apa Prod SA.

EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL a convocat comitetul creditorilor în data de 27.05.2022 pentru aprobarea vânzării conform ofertei depusă de Apa Prod SA, aceasta fiind aprobată cu patru voturi favorabile dintre cei cinci membri ai comitetului.

Vânzarea se va face la prețul oferit de Apa Prod SA – 2.942.275 lei cu TVA inclusă.

Emil GROS – asociat coordonator al administratorului judiciar ne-a declarat că acest transfer se impunea în condițiile în care Termocentrala Mintia va fi vândută, iar conducta de apă reprezintă un activ de interes public și strategic pentru zonă.

Iunie 2022 – EXPERT INSOLVENȚĂ FINALIZEAZĂ CU SUCCES REORGANIZAREA SEDIROM SRL

În data de 06.06.2022, la cererea Expert Insolvență SPRL, Tribunalul Alba a hotărât închiderea procedurii de reorganizare a debitoarei Sedirom SRL și luarea tuturor măsurilor pentru reinserția acesteia în activitatea de afaceri, ca urmare a îndeplinirii obligațiilor asumate prin planul de reorganizare.

Planul de reorganizare a avut obiective clare şi ușor de urmărit, având scopul comun al tuturor participanților la procedură: creșterea profitabilității, acoperirea integrală a datoriilor și reintegrarea societății în economie. Prin planul de reorganizare debitoarea a acționat pentru modificarea structurală a societății pe mai multe  planuri pentru plata pasivului și relansarea activității, sub conducerea administratorului special și sub supravegherea administratorului judiciar EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL.

Societatea a fost înființată în anul 1997, având ca obiect de activitate producerea de semifabricate pentru fabricarea de scaune stil şi mobilier stil din lemn masiv, destinate pieței externe.

Mai 2022 - Centrala termoelectrică Mintia, un activ de importanță națională cu o istorie de peste 50 de ani, va fi scoasă la vânzare prin licitație publică

23 mai 2022. Expert Insolvență SPRL, în calitate de administrator judiciar al Societății Complexul Energetic Hunedoara SA, anunță vânzarea în bloc prin licitație publică a Termocentralei Mintia. Prețul total de pornire al licitației care va avea loc în data de 15.07.2022 la sediul SCEH SA din Petroșani, este de 91.236.832,87 euro, exclusiv TVA.

În cazul în care activul nu va fi valorificat, licitația se va relua în data de 29.07.2022, apoi în 12.08.2022 și ulterior în 26.08.2022, în aceleași condiții de preț și locație.

Documentația de înscriere la licitaţie va trebui depusă electronic pe adresa de e-mail office@expertinsolventa.ro sau la sediul administratorului judiciar, cu opis semnat, cu cel puţin 72 ore (3 zile lucrătoare) înainte de data/ora licitaţiei.

Condițiile de valorificare a acestui activ au fost aprobate de adunarea creditorilor SCEH SA în cadrul ședinței convocată de administratorul judiciar la data de 20 mai 2022.

Raportat la importanţa domeniului energetic şi impactul pe care o astfel de investiţie îl va avea pentru întreaga comunitate din zonă şi pentru Sistemul Energetic Naţional, acționarul, Ministerul Energiei, a impus anumite condiții cumpărătorului, precum realizarea unei noi capacități energetice de 800Mwh în bandă pe gaz metan și energie regenerabilă până la finele anului 2026. Pentru respectarea condițiilor impuse, caietul de sarcini prevede o serie de sancțiuni, până la desființarea vânzării și plata de daune-interese.

Prin implementarea acestei măsuri vor putea fi puse în aplicare demersurile necesare astfel încât să se stopeze poluarea cu dioxizi de sulf, oxizi de azot și pulberi și Termocentrala Mintia să se adapteze la noile standarde europene prin care se urmărește trecerea de la producția de energie electrică pe bază de cărbune la cea din surse regenerabile.

„Privind în perspectivă importanța majoră a Termocentralei Mintia pentru zona de nord-vest a țării și nu numai,  vom face tot posibilul să atragem în această licitație investitori majori, care au capacitatea să ofere un viitor acestei termocentrale, să o modernizeze, să optimizeze producția de energie electrică și să o dezvolte mai departe. Suntem încrezători că vom realiza această vânzare, care are toate șansele să devină cea mai importantă valorificare din insolvență din ultimii ani.”  a spus Emil Gros, asociat coordonator al Expert Insolvență SPRL.

Termocentrala Mintia este compusă din terenuri (3.297.807 mp) și construcții, precum și bunurile mobile și echipamentele aferente.

Istoria Centralei Termoelectrice Mintia

Centrala termoelectrică Mintia, este situată în sud-vestul Transilvaniei, pe malul râului Mureş, la 9 km distanță de orașul Deva. Centrala dispune în prezent de 5 grupuri energetice destinate producției de energie electrică și termică, alimentate cu cazane de abur de 660 t/h, 13,72 MPa, 550 °C. Fiecare bloc constituie o unitate independentă și are capacitatea de 1.075 MW (4*210 MW+1*235 MW). Energia electrică produsă, a fost livrată în sistemul naţional prin intermediul unei staţii de interconexiune – Mintia de 110kV220 kV şi 400 kV.

Centrala a fost pusă în funcțiune în 3 etape: 1969 – 1971 (etapa 4×210 MW), 1977 – grupul 5 şi 1980 – grupul 6 de câte 210 MW fiecare. Grupul 3 a fost retehnologizat în anul 2009 la 235 MW. De la punerea în funcțiune şi până la finele anului 2011, termocentrala Mintia a livrat 204 TWh din energia electrică necesară României şi a consumat 117 milioane tone de cărbune. Cu o istorie de peste 50 de ani, Termocentrala Mintia a fost oprită anul trecut în luna martie.

Ianuarie 2022 - EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL ȘI FILIALA BUCUREȘTI - agreate de Autoritatea de Supraveghere Financiară

În temeiul prevederilor Procedurii privind agrearea și selecția practicienilor în insolvență de către A.S.F. -Anexă la Hotărârea Consiliului A.S.F. nr. 85/20.10.2021, în ședința Consiliului A.S.F. din data de 15 decembrie 2021, s-a aprobat completarea Listei practicienilor în insolvență agreați de către A.S.F. Astfel, atât EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL cât și EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL FILIALA BUCUREȘTI au fost incluse în lista de numai 31 de practicieni în insolvență agreați la nivelul întregii țări.

Decembrie 2021 - EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL Filiala București este numit administrator judiciar al COMPANIEI NAȚIONALE A URANIULUI SA

Prin Sentința civilă nr. 6358/14.02.2021, Tribunalul București a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență a debitoarei COMPANIA NATIONALA A URANIULUI SA și a numit administrator judiciar pe EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL Filiala București.

Compania desfăşoară activități de: exploatare a zăcămintelor de uraniu, preparare a minereurilor și obținere a concentratelor uranifere, rafinare a concentratelor și valorificare a UO2 nuclear pur, conservare, închidere și ecologizare a obiectivelor cu activitate sistată.

Compania Naţională a Uraniului, înființată în anul 1997, este unicul producător și furnizor de dioxid de uraniu din România, destinat fabricării combustibilului nuclear pentru reactoarele de tip CANDU de la CNE Cernavodă. CNU S.A. are sediul central în București și deține patru subunități în teritoriu: Sucursala Suceava, Sucursala Feldioara, Punct de lucru Sector Ștei și Punct de lucru Sector Oravița.

Decembrie 2021- Vanzarea Deva Mall

În data de 15.12.2021, la licitația publică organizată de Expert Insolvență SPRL în conformitate cu hotărârile adunării creditorilor din 15.07.2021 și 09.11.2021, pentru activul DEVA MALL cu suprafață utilă totală de 11.843 mp și bunuri mobile- stocuri, situate în Deva, Bd. Decebal, Jud. Hunedoara, s-au înscris doi ofertați.

Prețul de pornire al licitației a fost de 11.070.613 lei, exclusiv TVA, iar în urma supralicitării, DEVA MALL a fost adjudecat la prețul total de 13.315.658,94 lei , de către societatea Farales SRL din Oradea.

Deschiderea procedurii de insolvență împotriva Dor Pluricomprest SRL a fost dispusă la data de 21.11.2011 în dosarul nr. 7372/97/2011, aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara. Deși s-a încercat redresarea economică a societății prin implementarea unui plan de reorganizare ce a prevăzut inclusiv vânzarea Deva Mall, acest lucru nu a fost posibil, iar în cele din urmă, la data de 29.10.2020, instanța a dispus deschiderea procedurii de faliment.

Noiembrie 2021- GLADWELL ENERGY SRL INTRĂ ÎN FALIMENT

EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL Filiala București a fost desemnată lichidator judiciar provizoriu al GLADWELL ENERGY SRL prin Sentința civilă nr. 5667/11.11.2021, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 16766/3/2017.

Tribunalul București a admis cererile formulate de creditorii DGRFP București și Enel Energie SA, care dețineau creanțe curente recunoscute de administratorul judiciar și neachitate de debitoare, în valoare totală de peste patru milioane lei.

Prin sentința de intrare în faliment, instanța a stabilit termenul de depunere a cererilor de admitere a creanțelor născute în perioada de observație la data de 24.12.2021 și termenul de întocmire a tabelului suplimentar de creanțe la data de 21.01.2022.

August 2021- EXPERT INSOLVENȚĂ SCOATE LA VÂNZARE ACTIVELE DEVA MALL

Conform hotărârii adunării creditorilor din data de 15.07.2021, EXPERT INSOLVENȚĂ a organizat primele licitații pentru vânzarea activelor deținute de societatea în faliment Dor Pluricomprest SRL, acestea fiind anunțate pentru datele de 26.08.2021, 02.09.2021, 09.09.2021 și 16.09.2021.

S-au scos la vânzare:

DEVA MALL (clădire, teren, bunuri mobile) la prețul de 12.360.387 lei,
SPAȚIU COMERCIAL-CORP D la prețul de 1.040.591 lei, și
HALE DE PRODUCȚIE și SEDIU ADMINISTRATIV situate în Bobâlna, la prețul de 478.769 lei.
La licitația din 26.08.2021 s-a reușit vânzarea SPAȚIULUI COMERCIAL-CORP D la prețul de 1.560.886,50 lei.

Octombrie 2021- FOȘTII ANGAJAȚI AI CHEMGAS HOLDING CORPORATION SRL AU PRIMIT TOATE SALARIILE RESTANTE

Ca urmare a vânzării activelor în procedura de faliment, EXPERT INSOLVENȚĂ a întocmit al doilea plan de distribuire a fondurilor obținute din lichidarea Chemgas Holding Corporation SRL, prin care a propus achitarea integrală a drepturilor salariale restante înscrise la masa credală, unele fiind anterioare anului 2017.

Împotriva acestei distribuiri au fost depuse contestații de către AJFP Ialomița și Gamma Sigma Investments SRL, care au fost respinse de Tribunalul Ialomița la data de 06.10.2021.

Conform dispozițiilor Legii nr. 85/2014 și ale judecătorului-sindic, EXPERT INSOLVENȚĂ a procedat la plata efectivă a sumelor, aproape șase milioane de lei către foștii salariați.

Septembrie 2021 - EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL Filiala București este numit administrator judiciar al IMPERIAL SA

Prin încheierea din data de 28.09.2021, Tribunalul Teleorman Secția I Civilă a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență a debitoarei IMPERIAL S.A și a numit administrator judiciar pe EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL Filiala București.

IMPERIAL SA a fost înființată în anul 1988 fiind numită INTREPRINDEREA DE TRICOTAJE TEXTILE SA. În prezent își desfășoară activitatea la sediul din Municipiul Turnu Măgurele, având ca obiect principal de activitate fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (pornind de la faza de tricotat, finisat, croit, confectionat si ambalat a produselor textile) pentru marci cunoscute, cum ar fi Prada S.p.A., Giorgio Armani S.P.A. și Moncler S.p.A. Majoritatea clienților firmei sunt din Italia, dar mărfurile produse la Turnu Magurele ajung până în SUA.

Societatea are un număr de peste 450 angajați și realizează o cifră de afaceri anuală de aproximativ 40 milioane de lei.

Administratorul judiciar consideră că societatea va putea fi restructurată pe baza unui plan de reorganizare.

Iulie 2021 – Anunț distribuire creanțe salariale garantate Chemgas Holding Corporation SRL

CHEMGAS HOLDING CORPORATION S.R.L. – societate in faliment cu sediul social in Slobozia, sos. Calarasi, km. 4, jud. Ialomita, prin lichidator judiciar EXPERT INSOLVENTA SPRL, cu sediul în Deva, str. Iuliu Maniu, nr. 2, et. 1, jud. Hunedoara,

Aduce la cunoștința foștilor salariați care sunt înscriși la masa credală că în primul plan de distribuire între creditori a fondurilor obtinute din lichidare sunt cuprinse creanțele salariale garantate, anterioare datei de 14.06.2017. Pentru plata acestora foștii angajați ai societății trebuie să transmită la office@chemgas.ro sau office@expertinsolventa.ro  datele contului bancar unde să fie efectuată plata acestor drepturi”

Iunie 2021 – Anunț pază-pompieri Electrocentrale Deva

EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL

în calitate de administrator judiciar al

SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC HUNEDOARA SA

ANUNŢĂ TOȚI OPERATORII AUTORIZAȚI ÎN PRESTAREA DE SERVICII DE PAZĂ și SERVICII DE POMPIERI

Că pot depune ofertele de servicii menționate anterior privind paza și conservarea activelor ce aparțin SUCURSALEI ELECTROCENTRALE DEVA (Mintia).

Operatorii interesați sunt rugați să depună la sediul administratorului judiciar, prin e-mail: office@expertinsolventa.ro, ofertele de servicii (pentru 7-10 posturi pază permanente și o unitate de pompieri permanentă), până la data de 07.07.2021, orele 16:00.

Oferta va cuprinde cel puțin:

– denumirea ofertantului, datele de identificare și de contact ale acestuia,

– dovada autorizației de funcționare valabilă pentru serviciile prestate,

– prețul pe oră pentru serviciile prestate.

Ofertele care nu conțin toate documentele și informațiile solicitate nu vor fi luate în considerare și nu vor fi prezentate creditorilor.

Informații suplimentare se pot obține la tel. 0354.405.232.

Iunie 2021- Expert Insolvență SPRL caută un investitor pentru COMPLEXUL ENERGETIC HUNEDOARA – Sucursala Electrocentrale Deva

Investitorul trebuie să demareze investiția de realizare a unei capacități energetice noi, cu o putere instalată de până la 800 MWH în bandă cu emisii reduse de carbon,  care să răspundă nevoilor de consum din zona de nord-vest a țării și prin care să fie stopate emisiile poluante.

Prin implementarea acestei măsuri vor putea fi puse în aplicare demersurile necesare astfel încât să se stopeze poluarea cu dioxizi de sulf, oxizi de azot și pulberi și Termocentrala Mintia să se adapteze la noile standarde europene prin care se urmărește trecerea de la producţia de energie electrică pe bază de cărbune la cea din surse regenerabile.

De asemenea, prin realizarea acestei investiții se vor respecta prevederile Pactului verde european și regulile de taxonomie adoptate la nivelul UE, capabile să transforme regiunea, să genereze o economie modernă, competitivă și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor și care să conducă la neutralitate climatică până în anul 2050.

În conformitate cu hotărârea Adunării Creditorilor CEH S.A. din data de 21.05.2021, ofertanții trebuie să prezinte împreună cu oferta asigurări în ceea ce privește capacitatea tehnică și financiară de realizare a acestei investiții.

În situația în care potențialii investitori își manifestă interesul pentru Sucursala Electrocentrale Deva și solicită informații cu privire la activele aferente, primirea sau comunicarea acestor informații se va face prin implementarea unei politici de Non Disclosure Agreement (NDA), astfel încât să nu existe riscul de dezvăluire, intenționată sau accidentală, a datelor confidențiale.

Ofertele de investiție vor putea fi depuse electronic prin e-mail la adresele office@expertinsolventa.ro și secretariat@cenhd.ro. Cei interesaţi pot obţine date suplimentare şi informaţii la nr. telefon 0354-405.232.

Iunie 2021- Expert Insolvență SPRL distribuie peste 100 de milioane lei la Chemgas Holding Corporation SRL

Prin raportul și planul de distribuire depus la dosarul de faliment în iunie 2021 lichidatorul judiciar a propus o primă distribuire de fonduri către creditorii garantați.

Din totalul sumei de distribuit, 107.816.871 lei, peste 81 de milioane de lei sunt prevăzute a se plăti la AJFP Ialomița, 1.100.000 de lei către salariați și 2.801.000 de lei la UNPIR Filiala Ialomița, reprezentând taxa de 2% prevăzută de lege pentru fondul de lichidare.

Aprilie 2021 – Lichidare de succes a activelor Chemgas Holding Corporation SRL

Activele Chemgas Holding Corporation SRL au fost vândute în proporție de aproape 90% în mai puțin de o lună de la data scoaterii lor la licitație, unele dintre acestea fiind adjudecate la prețuri mai mari decât valoarea de pornire a licitației/valoarea de evaluare. Combinatul chimic de la Slobozia deținut de Chemgas Holding Corporation a fost valorificat la prețul de 124 mil. lei, reprezentând 100% din valoarea de evaluare. Cumpărătorul combinatului chimic este Popasul Trebeș SRL, singurul înscris la licitație și care a îndeplinit toate condițiile de participare. Acesta dorește să preia și forța de muncă și să repornească activitatea la Slobozia.

Martie 2021 – O parte din activele Complexului Energetic Hunedoara SA scoase la licitație publică

Urmare a aprobării adunării creditorilor, ca parte a strategiei de dare în plată conform OUG nr. 60/2019, Expert Insolvență SPRL a organizat licitații pentru vânzarea următoarelor active:

Imobile: Hotel Onix, Cabana Jieț, trei apartamente compuse din 2 camere, Teren de sport zona de intervenție Baleia I, Bază de agrement zona Sohodol.

Bunuri mobile: Deșeuri feroase și neferoase

Echipamente: Locomotivă diesel electrică DA 001, Locomotiva LDH125-045, Locomotiva 256LDH și două tractoare UTB.

Martie 2021 – Activele Chemgas Holding Corporation SRL scoase la licitație

Activele scoase la licitație sunt:

COMBINATUL CHIMIC SLOBOZIA cu preț de pornire de 124.440.265 lei,

STAȚIA DE EPURARE SLOBOZIA cu preț de pornire de 4.489.885 lei,

PLATFORMA INDUSTRIALĂ FURFUROL cu preț de pornire de 4.727.826 lei,

BLOCUL DE NEFAMILIȘTI compus din 82 de camere, cu preț de pornire de 1.948.207 lei,

39 de APARTAMENTE CU 1, 2, 3, 4 camere situate în localitatea Slobozia,

Stocuri în bloc (materiale auxiliare, materiale consumabile, piese de schimb, materiale de natura obiectelor de inventar, produse reziduale)  cu preț de pornire de 5.446.839 lei,

Semifabricate (amoniac tehnic, apă amoniacală), produse finite (azotat de amoniu, UAN 32%,  uree vrac).

Prețurile de pornire nu conțin TVA.

Februarie 2021- Salariile angajaților Complexului Energetic Hunedoara SA achitate din fondul de garantare

Guvernul României prin OUG nr. 9/2021 a adoptat modificarea Legii nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale pentru a putea include și companiile aflate în insolvență, cum este SCEH. Angajații urmează să primească banii restanți pentru trei luni.

Măsura a fost adoptată avand in vedere necesitatea continuarii masurilor de sprijinire a angajatorilor aflati in insolventa si a salariatilor, in contextul determinat de efectele pandemiei de COVID-19, inclusiv prin promovarea urgenta de solutii legislative menite sa asigure simplificarea procedurii platii creantelor salariale ce rezulta din contractele individuale de munca si din contractele colective de munca incheiate de salariati cu angajatorii impotriva carora au fost pronuntate hotarari judecatoresti definitive de deschidere a procedurii insolventei.

Februarie 2021 – Curtea de Apel București respinge apelul împotriva sentinței de intrare în faliment a Chemgas Holding Corporation SRL

Prin sentința civilă pronunțată în data de 19.03.2020 în dosarul nr. 921/98/2017, aflat pe rolul Tribunalului Ialomița, la cererea AJFP Ialomița s-a dispus deschiderea procedurii generale de faliment reglementată de Legea nr. 85/2014, instanța numind în calitate de lichidator judiciar provizoriu societatea EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL.

Debitoarea Chemgas Holding Corporation SRL a formulat apel împotriva sentinței de faliment, însă Curtea de Apel București a respins apelul ca nefondat la data de 25.02.2021.

SEPTEMBRIE 2020 – Drept la replică la articolul „Caracatița de la CE Hunedoara, învinsă de ministrul Mediului”

Expert Insolvență a fost desemnat în procedura insolvenței Complexului Energetic Hunedoara în condiții de transparență și legalitate, de către judecătorul-sindic, la propunerea creditorilor. Experiența Expert Insolvență de peste 16 ani în insolvență și în gestionarea a peste 600 de dosare de insolvență confirmă expertiza și competența societății pentru gestionarea insolvenței CEH în condiții optime.

Încă de la desemnare, Expert Insolvență și-a asumat responsabilitatea redresării CEH prin intermediul procedurii de reorganizare, cu scopul clar definit de a salva complexul energetic și cele 4100 de locuri de muncă pe care acesta le susține.

Demersurile parcurse și următoare efectuate de Expert Insolvență în procedura CEH, inclusiv discuțiile constante susținute împreună cu Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, vizează exclusiv și incontestabil reorganizarea companiei și menținerea complexului în economie, în beneficiul tuturor stakeholderilor publici implicați și a comunității locale.

Ca garanție a evoluției procedurii de insolvență a CEH, Expert Insolvență informează că a finalizat deja etapele preliminarii depunerii planului de reorganizare, între care: raportul de evaluare a patrimoniului societății, analiza tehnică realizată pentru stingerea unor obligații fiscale și bugetare pentru termocentralele Mintia și Paroșeni și a transmis deja propunerea de dare în plată a activelor de la termocentrala Paroșeni, către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. În prezent, administratorul judiciar împreună cu conducerea CEH elaborează planul de reorganizare pentru recuperarea echilibrului companiei, care dă posibilitatea salvării a 4100 de locuri de muncă, esențiale pentru bunul mers al economiei județului. De altfel, toate etapele juridice aferente procedurii s-au desfășurat conform calendarului planificat și urmăresc modelele de bune practici aplicate la nivel național în reorganizarea companiilor de complexitate similară. Următorul pas în procedură este depunerea și implementarea planului de reorganizare, imediat ce se soluționează contestațiile.

În ceea ce privește un eventual conflict de interese, Expert Insolvență declară că acesta nu există, întrucât nu există niciun creditor care să fi formulat cerere de admitere a creanței la masa credală a CEH și care să fie reprezentat de către Expert Insolvență în calitate de practician în insolvență sau în orice altă calitate. Singurele relații ale Expert Insolvență cu creditorii CEH se poartă din calitatea de reprezentant al companiei, respectând astfel toate legile și normele de conduită în business.

Expert Insolvență, din rolul său de administrator judiciar cu experiență de peste 16 ani în domeniu, acordă o atenție deosebită transparenței, standardelor etice profesionale și echilibrului în procedurile pe care le coordonează și își afirmă calitatea de mediator și administrator judiciar al CEH în relație cu creditorii, cu misiunea strictă de restructurare a societății. Toate acțiunile Expert Insolvență au dat dovadă de bună-credință și implicare în salvarea companiei și în punerea la adăpost a locurilor de muncă.

„CEH este a doua companie ca număr de angajați din Hunedoara. Pe lângă importanța strategică pentru furnizarea de servicii în Sistemul Energetic Național, CEH are o importanță colosală pentru comunitatea locală care se formează în jurul acestei structuri de tradiție. Considerăm că este misiunea noastră să asigurăm mijloacele necesare pentru redresarea și salvarea complexului într-un mod sustenabil pe termen lung. CEH reprezintă principalul furnizor de energie electrică și termică pentru județul Hunedoara, supraviețuirea complexului fiind esențială pentru populația locală. Totodată, suntem onorați să putem contribui la salvarea complexului, la menținerea unui actor principal în plan regional prin valorificarea cu maximă eficiență a potențialului energetic de care dispune România.

Acțiunea Administrației Fondului pentru Mediu ne-a surprins prin prisma motivelor de înlocuire invocate, motive care sunt vădit nereale. Se susține că Expert Insolvență ar fi incompatibil în procedura de insolvență deoarece gestionează și procedura deschisă împotriva Axis Corporate Security SRL, care avea de recuperat suma de 53.000 lei de la CEH, fără să se țină cont de faptul că incompatibilitatea nu operează, conform legii, în cazul în care creanța de recuperat este nelitigioasă. Ori, creanța Axis Corporate Security SRL fusese stabilită încă din ianuarie 2019 prin hotărâre judecătorească definitivă. Nu vedem cum această situație ar afecta în vreun fel bunul mers al procedurii la CEH, astfel cum susțin cei de la mediu, dar ne-am formulat apărările în instanță și așteptăm soluția acesteia.” a declarat asociatul coordonator Emil Gros.

Restructurarea unei companii de complexitatea CEH aduce, pe lângă provocările firești, inerente procedurii, și responsabilitatea gestionării unui amestec de acțiuni obtuze, inițiate cu obiective contrare celor susținute de eforturile profesioniștilor echipei Expert Insolvență, de restructurare și redresare a complexului.

Toate demersurile întreprinse în procedură s-au realizat și se realizează luând în considerare multitudinea de reglementări legale aplicabile, codurile de conduită profesională și obiectivul comun asumat – susținerea CEH în procesul de tranziție din prezenta situație dificilă.

IANUARIE 2020 – Deschiderea procedurii generale de insolvenţă VIROMET SA

Prin Sentința nr. 8/2020 din data de 13.01.2020, Tribunalul Braşov a dispus intrarea în procedura generală de insolvenţă a societăţii VIROMET SA, numind ca administrator judiciar consorţiul format din EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL şi CITR Filiala Braşov.

VIROMET SA este specializată în producţia de metanol, formaldehidă, răşini sintetice, produse prelucrate din mase plastice.

DECEMBRIE 2019 – EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL este numit administrator judiciar al NAPOCAMIN SRL

Prin Sentința nr. 2208/2019 din data de 11.12.2019 Tribunalul Specializat Cluj a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă a debitoarei NAPOCAMIN SRL și a numit în calitate de administrator judiciar pe EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL.

NAPOCAMIN SRL este unul dintre cei mai importanţi constructori din zona Cluj, obiectul principal de activitate constând în “extracţia pietrişului şi nisipului; extracţia argilei şi caolinului”.

Compania a fost înființată în 12 decembrie 2002, şi deţine mai multe zone de exploatare balast, folosit pentru vânzare sau pentru producerea agregatelor cu staţiile proprii de sortare-concasare.

DECEMBRIE 2019 – CHEMGAS HOLDING CORPORATION SRL a depus plan de reorganizare

Planul de reorganizare a fost întocmit și propus de către societatea debitoare prin administratorul special desemnat de adunarea asociaților.

CHEMGAS HOLDING CORPORATION SRL este unul dintre cei mai importanţi producători de îngrăşăminte chimice şi cel mai mare producător de uree din România. Oferta sa de produse cuprinde: uree – tip îngrăşământ, uree tehnică, UAN, azotat de amoniu, acid azotic tehnic, amoniac tehnic lichefiat, amoniac tehnic soluţie.

DECEMBRIE 2019 – EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL vinde activele societății INTREPRINDEREA DE UTILAJ GREU PENTRU LUCRARI SPECIALE SA

Societatea înființată în anul 2009 avea ca obiect de activitate prestări servicii cu autospeciale (automacarale, buldoescavatoare), respectiv închirierea de utilaje grele cu sau fară deservent pentru lucrări de amenajare, terenuri, săpături, încărcări – descărcări utilaje şi echipamente agabaritice, montări hale industriale şi alte lucrări civile şi industriale, transport marfă, chirii spaţii, vânzare marfă.

În data de 10.12.2019 au fost valorificate în cadrul procedurii de faliment imobilul şi bunurile mobile ale societăţii. În urma acestei valorificări au fost efectuate distribuiri de sume către creditorul majoritar BRD – GSG SA, reuşindu-se acoperirea în proporţie de peste 90% a creanţei înscrise la masa credală.

NOIEMBRIE 2019 – Prelungirea termenelor în cadrul procedurii generale de insolvenţă la SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC HUNEDOARA SA

EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL a solicitat instanței prelungirea termenelor de procedură, motivat de complexitatea procedurii, dată de faptul că debitoarea are un număr de 7 (șapte) sucursale, astfel că există un număr foarte mare de creditori, un patrimoniu considerabil din care o parte în subteranul minelor, și de necesitatea analizei economico-financiare a activității tuturor celor șapte entități și a modului în care acestea au fost centralizate: Sucursala Electrocentrale Deva; Sucursala Electrocentrale Paroşeni; Sucursala Prestserv Petroşani; Exploatarea minieră Lonea; Exploatarea minieră Vulcan; Exploatarea minieră Livezeni; Exploatarea minieră Lupeni.

Cererea administratorului judiciar a fost admisă de judecătorul-sindic prin Încheierea din 22.11.2019.

NOIEMBRIE 2019 – EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL vinde parcul eolian al LC BUSINESS SRL

Conform planului de reorganizare, a fost scos la vânzare PARCUL EOLIAN, situat în extravilanul orașului Oravița,  Jud. Caraș-Severin, compus din Centrala electrică eoliană Oravița cu 6 turbine având o putere totală instalată de 9 MW și 9 loturi de teren aferente, în suprafață totală de 72.224 mp. Parcul a fost adjudecat cu suma de 1.804.132 euro, exclusiv TVA de către societatea GREEN ENERGY GRUP SA.

MAI 2019 – EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL Filiala Bucureşti a fost desemnată în calitate de lichidator judiciar al PRO ROMAN SA

Prin Încheierea din data de 28.05.2019 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. 473/62/2014, EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL Filiala București a fost desemnată lichidator judiciar al Pro Roman SA, ca urmare a înlocuirii din oficiu a precedentului lichidatorului judiciar.

Societatea Pro Roman SA deţine peste 91% din acţiunile societăţii Roman SA Braşov, aflată în procedura de reorganizare

APRILIE – MAI 2019 EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL Filiala București în consorțiu cu IS-ROM SPRL a valorificat active din patrimoniul TEHNOGRUP SRL

În cadrul licitației organizate în data de 25.04.2019, ofertantul REAL Z.C.T CONSULT SRL a fost declarat adjudecatar al activului„Teren intravilan în suprafață de 8.065 mp situat în București, Bd. General Vasile Milea, nr. 5F, Sector 6,”, la preţul total de950.000 euro.

La licitația organizată în data de 16.05.2019 a fost valorificat activul „ Teren intravilan, în suprafață de 24.176 mp, situat în Bucureşti, Str. Drumul Valea Călmățuiului, nr.2-14, Sector 6” la valoarea de 1.500.000 euro, către ofertanţii AVANGARDE REZIDENTIAL SRL și AVANGARDE GRANDE VILLAGE SRL.

MAI 2019- Deschiderea procedurii generale de faliment a MANIFATTURE ITALIANE PROD SRL

Prin Sentința nr. 327 din data de 28.05.2019 a Tribunalului Dolj s-a dispus deschiderea procedurii generale de faliment a debitoarei MANIFATTURE ITALIANE PROD SRL și a fost numit în calitate de lichidator judiciar EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL Filiala Bucureşti.

Societatea a fost înființată în anul 1997, având ca obiect principal de activitate  ,,Fabricarea articolelor de îmbracăminte din piele”. Capitalul societății este privat, autohton şi străin, însumând valoarea de 4.791.800 lei, integral vărsat.

MAI 2019 – EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL vinde activele imobile ale societății ROWO SA

Societatea ROWO SA a fost înfinţată în anul 2002 cu obiectul principal de activitate ,,tăierea și rindeluirea lemnului”. Societatea era specializată în producția de scaune, putând desfășura integrat,  la nivelul fabricii toate operațiunile necesare transformării materiei prime (lemn) în produs finit. Pe plan secundar, societatea producea peleți, din materialele reziduale obținute în urma procesului de producție al scaunelor.

În cadrul licitației din data de 23.05.2019, organizată pentru valorificarea bunurilor imobile ale societății ROWO SA, adjudecarea s-a realizat la preţul de 1.250.000 de euro + TVA.

FEBRUARIE 2019 –AMONIL SA a intrat în procedura de faliment

Prin Sentința nr. 281/F/2019 din data de 22.02.2019 Tribunalul Ialomiţa a dispus deschiderea procedurii generale de faliment a debitoarei AMONIL SA și a numit în calitate de lichidator judiciar pe EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL Filiala Bucureşti. Prin Sentinţa nr. 925 din  16.06.2017 instanța confirmase planul de reorganizare propus de societatea debitoare, care are ca obiect principal de activitate producţia, transportul şi distribuţia energiei electrice,  însă termenele de plată propuse prin programul de plată a creanțelor nu au fost respectate.

DECEMBRIE 2018 – EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL Filiala Bucureşti vinde activele societății COMATCHIM INTERNAŢIONAL SA

Planul de reorganizare a debitoarei prevedea ca măsură de obţinere a fondurilor necesare pentru achitarea tuturor creanţelor vânzarea activului imobiliar al debitoarei, respectiv trei terenuri împreună cu construcţiile amplasate pe acestea, situate în Bucureşti, Str. Doina nr. 17A, Sector 5.

În cadrul licitaţiei organizate în data de 12.12.2018, EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL Filiala Bucureşti, în calitate de administrator judiciar, a declarat societatea DEDEMAN SRL adjudecatar al terenului intravilan în suprafaţă de 12.650 mp şi construcţiile edificate pe acesta, la prețul de 3.352.250 euro.

AUGUST 2018 – EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL vinde activele societății SHOPPINGCITY ORADEA SRL

Mall-ul din Oradea are o suprafaţă construită la sol de 22.150 mp, în regim de înălțime SP+P+1E+șarpantă parțial, teren în suprafață de 69.809 mp, teren parcare 1.000 locuri.

În data de 02.08.2018 a fost organizată licitaţia pentru valorificarea în bloc a bunurilor societății SHOPPINGCITY ORADEA SRL, acestea fiind adjudecate de un investitor local la preţul de 8.000.000 de euro + TVA.

IULIE 2018 – EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL a depus planul de reorganizare al LC BUSINESS SRL

Planul de reorganizare a debitoarei LC Business SRL a fost întocmit și depus de către administratorul judiciar EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL la data de 05.07.2018.

Societatea a fost înfiinţată în anul 2007, având ca obiect principal de activitate ,,Producerea de energie electrică”Activitatea se desfășoară prin centrala electrică eoliană de la Oravița, Județul Caraș-Severin. LC Business SRL produce și vinde energie electrică eoliană pentru clienți de pe piața internă. Pentru realizarea investiției ,,Centrala electrică eoliană de 9 MW Oravița”, societatea a obținut fonduri nerambursabile cu caracter de subvenții pentru investiții, prin Programul Operațional Sectorial ,,Creșterea Competitivității Economice” (POS CCE).

MAI 2018 – Deschiderea procedurii generale de faliment a AZUGA CARPATH PROJECT SRL

Prin Sentința nr. 2908/2018 din data de 15.05.2018 Tribunalul Bucureşti a dispus deschiderea procedurii generale de faliment a debitoarei AZUGA CARPATH PROJECT SRL și a numit în calitate de lichidator judiciar pe EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL Filiala Bucureşti.

AZUGA CARPATH PROJECT SRL a fost înființată în anul  2013, având asociat unic persoana juridică BESTA GROUP SA,ce deține un  capital social subscris în valoare de  22.382.690 lei. Obiectul de activitate este ,,cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii”.

MAI 2018 – MAREEA HOTELS SRL a depus plan de reorganizare

Planul de reorganizare a fost întocmit și propus de către societatea debitoare prin administratorul special, cu scopul creşterii profitabilităţii, acoperirii parțiale a datoriei dar şi reintegrarea societăţii în economie.

Mareea Hotels este o societate cu răspundere limitată fondată în anul 2011, având ca obiect principal de activitate turismul  (hoteluri și restaurante), cu puncte de lucru în stațiunile turistice Mamaia și Predeal. A exploatat hotelurile Mercur Minerva şi Rozmarin. Din primul sezon în care a activat, Mareea Hotels SRL a lansat un produs turistic de excepție, unic pe piața românească, de tip ”all inclusive premium”.

IANUARIE 2018 – EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL este numit lichidator în procedura de faliment a PORTAL IMOBILIARE SRL

Prin Sentința nr. 1554/2017 din data de 03.10.2017, Tribunalul Specializat Cluj a dispus deschiderea procedurii falimentului debitoarei PORTAL IMOBILIARE SRL.

Prin Decizia nr. 39/25.01.2018 pronunțată în dosarul nr. 309/1285/2017/a10, Curtea de Apel Cluj a numit în calitate de lichidator judiciar pe EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL.

Obiectul principal de activitate al societăţii Portal Imobiliare SRL este „Agentii imobiliare”.

DECEMBRIE 2017 – PORTAL INDUSTRIAL SRL a intrat în procedura simplificată de faliment

Prin Sentința nr. 1930/2017 din data de 05.12.2017 Tribunalul Specializat Cluj a dispus deschiderea procedurii falimentului debitoarei PORTAL INDUSTRIAL SRL și a numit în calitate de lichidator judiciar pe EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL.

Societatea a luat fiinţă în anul 1997 sub forma unei societati pe acţiuni şi sub denumirea de „A Harris Services” SA. Obiectul principal de activitate al societăţii consta în „Fabricarea elementelor din beton pentru construcţii”, societatea producea şi vindea stâlpi de beton de diferite dimensiuni.

DECEMBRIE 2017 – EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL este numit lichidator în procedura de faliment a MĂTASEA ROMÂNĂ SA

Prin Sentința nr. 749/2017 din data de 13.12.2017, Tribunalul Sibiu a dispus deschiderea procedurii generale de faliment a debitoarei MĂTASEA ROMÂNĂ SA și a numit în calitate de lichidator judiciar pe EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL.

Cu o tradiţie de peste 80 ani în producerea de ţesături tip mătase cu destinaţia căptuşeli pentru confecţii, societatea a fost principalul producător de căptuşeli din ţară, din punct de vedere al capacităţii şi al diversităţii producţiei.

DECEMBRIE 2017 – MAREEA COMTUR SRL a intrat în procedura generală de faliment

Prin Sentința nr. 715/F/2017 din data de 07.12.2017 pronunțată de judecătorul-sindic în dosarul nr. 4272/97/2016 aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara, Secția a – II – a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal a fost numit în calitate de lichidator EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL.

Societatea a fost înființată în anul 1998 și este o companie cu capital privat, unul dintre marii turoperatori, având ca obiect de activitate principal activități ale agențiilor turistice.

DECEMBRIE 2017 – Deschiderea procedurii generale de faliment a BESTA GROUP SA

Prin Sentința nr. 4253/2017 din data de 28.06.2017, Tribunalul Bucureşti a dispus deschiderea procedurii generale de faliment a debitoarei BESTA GROUP SA și a numit în calitate de lichidator judiciar pe EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL Filiala Bucureşti, ca urmare a hotărârii adunării creditorilor din 21.11.2017 de aprobare a intrării debitoarei în procedura de faliment.

BESTA GROUP SA deține participații la două societăți, fiind asociatul unic al AZUGA CARPATH PROJECT SRL ce deține un  capital social subscris în valoare de  22.382.690 lei și asociat majoritar cu cota de participare de 90% la societatea BUFTEA RESIDENTIAL PARK SRL.

DECEMBRIE 2017 – Deschiderea procedurii generale de faliment a BESTA METALS TRADE SRL

Prin Sentința nr. 6603/2017 din data de 14.11.2017 a Tribunalului Bucureşti s-a dispus deschiderea procedurii generale de faliment a debitoarei BESTA METALS TRADE SRL și numirea în calitate de lichidator judiciar a EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL Filiala Bucureşti.

Obiectul de activitate al societăţii a fost comerțul cu ridicata al metalelor şi minereurilor metalice.

NOIEMBRIE 2017 – Deschiderea procedurii generale de faliment a SCORSEZE SECURITY INTERNATIONAL SRL

Prin Sentința nr. 6677/2017 din data de 20.11.2017 Tribunalul Bucureşti a dispus deschiderea procedurii generale de faliment a debitoarei SCORSEZE SECURITY INTERNATIONAL SRL și a numit în calitate de lichidator judiciar pe EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL Filiala Bucureşti în consorţiu cu Prime Insolv Practice SPRL.

Societatea a fost înființată în anul 2003 cu obiectul de activitate ,,Activități de protecție și gardă”, şi a fost una dintre cele mai mari firme de pază din Romania și totodată singura companie care a asigurat serviciile de securitate ale Metrorex SA timp de opt ani.

SEPTEMBRIE 2017 – ICONOMIC SACOM SRL a depus plan de reorganizare

Administratorul special al debitoarei a depus la dosarul cauzei planul de reorganizare în temeiul art.137 din Lege, iar ulterior, la recomandarea administratorului judiciar EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL Filiala Bucureşti, s-a întocmit și s-a depus o completare la planul de reorganizare. Planul de reorganizare astfel completat a fost aprobat de adunarea creditorilor din data de 02.04.2018 şi confirmat de către judecătorul-sindic prin Sentinţa civilă nr. 2867 din 14.05.2018.

Societatea a fost înființată în anul 2005, având ca obiect de activitate ,,Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale şi nerezidențiale”. De-a lungul celor 12 ani de activitate a realizat lucrări importante în domeniul construcţiilor civile, industriale, amenajări interioare şi reparaţii capitale. (monumentul „Aripi” din Piaţa Presei Libere, lucrări de reabilitare a Complexului Multifuncțional Caraiman, lucrări de reabilitare a Bisericii Popa Tatu, etc.)

AUGUST 2017- EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL FILIALA BUCUREŞTI a fost desemnată administrator judiciar al IPROMIN SA

Prin Încheierea civilă din data de 10.08.2017, pronunțată de judecătorul-sindic în dosarul nr. 29947/3/2017 aflat pe rolul Tribunalului București, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei, fiind numit administrator judiciar EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL Filiala București.

IPROMIN SA a fost înființată în  anul 1992, având ca obiect de activitate ,,Cercetare – dezvoltare în alte ştiinţe naturale şi inginerie”.

IUNIE 2017- EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL FILIALA BUCUREŞTI a fost desemnată administrator judiciar al GLADWELL ENERGY SRL

Prin Încheierea civilă din data de 29.06.2017, pronunțată de judecătorul-sindic în dosarul nr. 16766/3/2017 aflat pe rolul Tribunalului București, s-a dispus deschiderea procedurii generale a  insolvenţei, fiind numit administrator judiciar EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL Filiala București.

Cererea pentru deschiderea procedurii insolvenței a fost formulată  de către GLADWELL ENERGY SRL ca urmare a nereușitei concordatului preventiv încheiat la data de 24.07.2015, cât și a stării de insolvență vădită în care se afla.

Societatea GLADWELL ENERGY SRL a fost înființată în anul 2010, având ca obiect de activitate-producția de energie electrică, şi deţine active situate pe platforma combinatului chimic din Făgăraş.

ANUNȚ SELECȚIE EVALUATOR PENTRU CHEMGAS HOLDING CORPORATION SRL

EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL, ADMINISTRATOR JUDICIAR AL CHEMGAS HOLDING CORPORATION SRL
ANUNŢĂ TOŢI EVALUATORII MEMBRI AI ANEVAR

Că organizează procedura de desemnare a evaluatorului în cadrul procedurii generale a insolvenței societății Chemgas Holding Corporation SRL cu sediul în Slobozia, Șoseaua Călăraşi, km. 4, Jud. Ialomiţa, înregistrată în Registrul comerțului cu nr. J21/21/2009 și având CUI: RO 24978785, pentru evaluarea activelor în conformitate cu standardele internaționale de evaluare, respectiv: evaluarea proprietății generatoare de afaceri-SEV 232, și evaluarea bunurilor individual și în bloc cu indicarea valorii de piață și valorii de lichidare estimate. Ofertele de evaluare trebuie să cuprindă o prezentare succintă a evaluatorului, experiența în domeniu, termenul de predare a raportului de evaluare și prețul solicitat. Termenul limită de depunere a ofertelor este data de 10.11.2017. Ofertele pot fi trimise administratorului judiciar la adresa office@expertinsolventa.ro. Informaţii suplimentare se pot obţine la tel.0354.405.232.

SEPTEMBRIE 2017 – EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL a fost desemnată în calitate de administrator judiciar al societății CHEMGAS HOLDING CORPORATION SRL

Prin cererea depusă la Tribunalul Ialomița, societatea CHEMGAS HOLDING CORPORATION SRL a solicitat instanței să dispună deschiderea procedurii generale a insolvenței. Prin încheierea pronunţată în data de 14.06.2017 în dosarul civil nr. 921/98/2017, aflat pe rolul Tribunalului Ialomița Secţia Civilă, s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă reglementată de Legea nr. 85/2014, instanța numind ca administrator judiciar provizoriu societatea EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL.

CHEMGAS HOLDING CORPORATION SRL a luat ființă în anul 2009 și își desfășoară activitatea pe raza localității Slobozia, având un punct de lucru pentru Stația de captare și tratare apă în localitatea Modelu, Str. VIITOR, Nr. 11, județul Călărași , cu activitate declarată : 3600 – Captarea, tratarea şi distribuția apei. Chemgas Holding Corporation S.R.L. este unul dintre cei mai importanți producători de îngrășăminte chimice pe bază de azot, produsele oferite cuprinzând: uree – tip îngrășământ, UAN, uree tehnică, azotat de amoniu, acid azotic tehnic, amoniac tehnic lichefiat, amoniac tehnic soluție.

La ședința adunării creditorilor din data de 06.09.2017, Expert Insolvență SPRL a fost confirmat ca administrator judiciar.

IUNIE 2017 – EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL FILIALA BUCUREȘTI a fost desemnată în calitate de lichidator judiciar al SHOPPING CENTER HOLDING SRL

Ca urmare a cererii formulate de către debitoarea SHOPPING CENTER HOLDING SRL București, privind deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă, prin încheierea pronunţată în data de 06.06.2017 în dosarul nr. 18767/3/2017, aflat pe rolul Tribunalului București, Secţia a VII-a Civilă, s-a dispus intrarea în faliment prin procedură simplificată a debitorului. Prin sentinţa sus menţionată, Expert Insolvenţă SPRL Filiala București a fost numită lichidator judiciar provizoriu al SHOPPING CENTER HOLDING SRL.

Compania Shopping Center Holding s-a înființat în anul 2007, iar în anul 2010 a preluat prin cumpărare din procedura de faliment fostul Tiago Mall, operatorul mall-ului Oradea Shopping City. Obiectul principal de activitate al societăţii Shopping Center Holding SRL este „cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii”, conform codului CAEN 6810.

MAI 2017 – EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL a fost desemnată în calitate de administrator judiciar al societății PORTAL IMOBILIARE SRL

Prin încheierea nr. 808 din 02.05.2017 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. 309/1285/2017, judecătorul-sindic a admis cererea debitorului PORTAL IMOBILIARE SRL și a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei, fiind numit administrator judiciar societatea EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL.

PORTAL IMOBILIARE SRL are sediul în Cluj Napoca, Str. Rahovei, nr. 38/40, Jud. Cluj, și are ca obiect principal de activitate ”Agenții imobiliare” – cod CAEN 6831.

APRILIE 2017 –EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL a fost desemnată în calitate de administrator judiciar al societății MAREEA HOTELS SRL

Prin Încheierea nr. 48/F/CC/2017 pronunțată în data de 20.04.2017, de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. 172/97/2017, judecătorul-sindic a luat act de hotărârea adunării creditorilor din data de 10.04.2017, prin care arată că Expert Insolvență SPRL a fost confirmat prin votul creditorilor reprezentând 58,96% din totalul creanțelor cu drept de vot din tabelul preliminar.

Societatea a fost înființată în anul 2011, având ca obiect de activitate principal “Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare” – cod CAEN 5510.

MARTIE 2017 – EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL a fost desemnată în calitate de lichidator judiciar al AGERCOM IMPEX SRL

În urma cererii formulate de către creditorul BRD-GSG SA, judecătorul-sindic, prin încheierea nr. 141 din data de 02.03.2017 pronunțată în dosarul nr. 1598/97/2011, aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara, a dispus înlocuirea lichidatorului judiciar Carpat Insolv IPURL al debitoarei Agercom Impex SRL cu lichidatorul judiciar EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL.

FEBRUARIE 2017 – EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL a fost desemnată în calitate de lichidator judiciar al TRITICUM SEBEȘ SRL

Prin sentința nr. 43 din data de 09 februarie 2017, pronunţată în dosarul nr. 198/107/2014/a13 aflat pe rolul Tribunalul Alba, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență, judecătorul-sindic ia act că potrivit procesului verbal al adunării creditorilor debitoarei Triticum Sebeș SRL din data de 08.12.2016, cu un procent de 51,28% din totalul masei credale, a desemnat în calitatea de lichidator judiciar al debitoarei pe EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL.

Societatea a fost înființată în anul 2005, având ca obiect de activitate principal “Creșterea păsărilor – cod CAEN 0147.

IANUARIE 2017 – EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL a fost desemnată în calitate de administrator judiciar al ELECTRA GENIU SRL

Prin încheierea nr. 61 din 25.01.2017 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. 5127/97/2017, judecătorul-sindic a admis cererea debitoarei ELECTRA GENIU SRL și a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei, fiind numit administrator judiciar consorțiul format din EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL și Quantum SPRL.
ELECTRA GENIU SRL are sediul în Sat Crăciuneşti, Comuna Băiţa, nr. 3C, Judet Hunedoara și are ca obiect principal de activitate ”Lucrări de instalaţii electrice” – cod CAEN 4321.

DECEMBRIE 2016 – AMIRA MOȘNA SRL a intrat în procedura de faliment

Prin sentința nr. 1038/2016 din data de 08.12.2016, Tribunalul Sibiu a dispus deschiderea procedurii falimentului debitoarei Amira Moșna SRL și a numit în calitate de lichidator judiciar pe EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL.

În data de 24.09.2015 instanța confirmase planul de reorganizare propus de societatea debitoare, care deține o fermă de animale în localitatea Moșna, însă termenele de plată propuse prin programul de plată a creanțelor nu au fost respectate. Prin urmare, adunarea creditorilor întrunită în data de 21.11.2016, cu votul a 85% din creanțele înregistrate la masa credală, a hotărât deschiderea procedurii falimentului privind debitoarea AMIRA MOȘNA SRL.

NOIEMBRIE 2016 – EXPERT INSOLVENȚĂ a participat la CONFERINȚA NAȚIONALĂ DE INSOLVENȚĂ

În zilele de 3 și 4 noiembrie 2016 s-au desfășurat la Universitatea Româno – Americană din București, lucrările CONFERINȚEI NAȚIONALE DE INSOLVENȚĂ Ediția a IV-a, organizată de către Institutul Național pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvență (INPPI) cu sprijinul Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România (UNPIR).

La conferință a participat și echipa EXPERT INSOLVENȚĂ, care a fost unul dintre sponsorii evenimentului.

Printre temele extrem de interesante abordate în programul conferinței, legate de aspecte controversate ale legii insolvenței, s-a regăsit și cea referitoare la incidența penalului în procedura de insolvență, temă de actualitate care a declanșat exprimarea unor variate opinii privind modul de soluționare a problemelor care îngreunează sau chiar împiedică derularea firească a procedurii.

NOIEMBRIE 2016- EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL Filiala București în consorțiu cu IS-ROM SPRL a valorificat terenul în suprafață de 35.029 mp din patrimoniul TEHNOGRUP SRL

În cadrul licitației organizate în data de 02.11.2016 de către consorțiul EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL Filiala București și IS-ROM SPRL pentru vânzarea activelor din patrimoniul societății în faliment TEHNOGRUP SRL, a fost valorificat bunul „Teren intravilan în suprafață totală de 35.029 mp” situat București, Bd. Timișoara, nr. 103 D, Sector 6, la valoarea de 2.200.000 euro + TVA.

OCTOMBRIE 2016 – EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL a fost desemnat în calitate de administrator judiciar al ERROMED SRL

Prin încheierea nr. 1156 din 06.10.2016 pronunţată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 6547/30/2016, judecătorul-sindic a admis cererea debitorului ERROMED SRL și a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei, fiind numit administrator judiciar consorțiul format din EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL și  Quantum SPRL.

ERROMED SRL are sediul în Timișoara și are ca obiect principal de activitate ”lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat”, printre cei mai importanți clienți ai acesteia numărându-se Cora, Carrefour și Coca-Cola.

SEPTEMBRIE 2016- EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL Filiala București a fost desemnată în calitate de administrator judiciar al MIXTASPHALT SRL

Prin cererea depusă la Tribunalul București societatea MIXTASPHALT SRL a solicitat instanței să dispună deschiderea procedurii generale a insolvenței, cerere ce a fost admisă prin încheierea civilă din 08.09.2016 dată în dosarul nr. 31557/3/2016, EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL Filiala București fiind desemnată în calitate de  administrator judiciar. Specializată în prepararea mixturilor asfaltice și cu o vechime apreciabilă în domeniu, societatea a fost obligată în anul 2015 să restituie fondurile nerambursabile obținute în anul 2010 pentru achiziționarea unor echipamente, fapt care a contribuit la incapacitatea de plată a datoriilor.

SEPTEMBRIE 2016 – EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL a fost desemnat în calitate de administrator judiciar al societății MAREEA COMTUR SRL

Prin cererea depusă la Tribunalul Hunedoara, societatea MAREEA COMTUR a solicitat instanței să dispună deschiderea procedurii generale a insolvenței, în vederea reorganizării judiciare a activității sale. Cererea debitoarei a fost admisă prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 13.09.2016, când instanța dispus deschiderea procedurii generale de insolvență și desemnarea administrator judiciar EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL.

Societatea a fost înființată în anul 1998 și este o companie cu capital integral privat românesc, având ca obiect de activitate principal activități ale agențiilor turistice, respectiv activități ale touroperatorilor – cod CAEN 7912. Totodată, societatea prestează și alte servicii de rezervare și asistență turistică.

SEPTEMBRIE 2016 – ASOCIATUL COORDONATOR EMIL GROS a fost ales în conducerea Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România

În data de 16 septembrie 2016 Sala București a Hotelului Rin din capitală a găzduit Congresul Național al Uniunii Practicienilor în Insolvență din România. La eveniment au fost prezenți peste 370 de delegați din toată țara.

Participanții la Congres au ales noul președinte al Uniunii, Niculae Bălan, precum și membrii Consiliului Național de Conducere, ai Instanței Superioare de Disciplină și ai Comisiei de cenzori, care își vor desfășura activitatea pe o perioadă de 4 ani.

Cu această ocazie, asociatul coordonator al EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL, EMIL GROS, a fost ales împreună cu alți 15 practicieni în insolvență pentru a face parte din componența Consiliului Național de Conducere al Uniunii.

IULIE 2016- EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL Filiala București a fost desemnată lichidator judiciar al NITROPOROS SRL

Prin sentința civilă nr. 997 din data de 06.07.2016, dată în dosarul nr. 5888/62/2013 aflat pe rolul Tribunalului Brașov, judecătorul-sindic  a dispus deschiderea procedurii falimentului debitoarei NITROPOROS SRL și a numit în calitate de lichidator judiciar pe EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL Filiala București. Societatea, care are sediul pe platforma chimică de la Făgăraș, a încercat în ultimii ani fără a avea însă succes, să aplice o politică de conservare a activelor și a forței de muncă specializată în scopul repornirii activității în condiții economice mai favorabile.

IULIE 2016 – AXIS CORPORATE SECURITY SRL a depus un plan de reorganizare realizat în colaborare cu EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL

Planul de reorganizare a fost întocmit și propus de către societatea debitoare prin administratorul special desemnat de adunarea asociaților. La întocmirea planului a colaborat administratorul judiciar EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL, care a oferit consultanța specifică procedurii de insolvență, în sensul includerii în plan a tuturor informațiilor prevăzute de lege și în scopul îndeplinirii tuturor condițiilor cerute de lege pentru confirmarea planului de către judecătorul sindic, cu acceptarea prealabilă a planului de către creditori.

Prin programul de plată a creanțelor s-a propus achitarea integrală a creanțelor garantate și achitarea parțială a creanțelor salariale, nefiind prevăzute plăți pentru cele bugetare și chirografare.

IUNIE 2016- EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL Filiala București a fost desemnată în calitate de administrator judiciar al ICONOMIC SACOM SRL

Prin încheierea civilă din 27.06.2016, din dosarul nr. 23431/3/2016 aflat pe rolul Tribunalului București- Secția a VII-a Civilă, la solicitarea creditorului UniCredit Bank SA, EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL Filiala București a fost desemnată în calitate de  administrator judiciar al ICONOMIC SACOM SRL. Societatea proiectează și execută sisteme de încălzire a spațiilor construite, civile și industriale, și prestează servicii de consultanță și distribuție a unor produse importante pentru ridicarea standardelor de confort.

IUNIE 2016 – EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL a fost desemnată în calitate de lichidator judiciar al SILVA LEMNTEX SRL

În urma cererii formulate de către creditoarea Banca Transilvania SA, privind deschiderea procedurii simplificate de faliment a societății Silva Lemntex SRL, prin Încheierea nr. 72/F/CC/2016 pronunţată în data de 13.06.2016 în dosarul nr. 748/97/2016, aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de faliment împotriva acesteia și numirea în calitate de lichidator judiciar a EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL.

Anterior acestei numiri, în lunile aprilie și mai 2016, EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL a mai fost numit administrator judiciar al SILVA SPECIAL SRL și lichidator judiciar al SILVA CONSTRUCT SRL și SILVA INDUSTRY SRL, societăți afiliate.

MAI 2016- GLACIAL PROD SRL a depus un plan de reorganizare realizat în colaborare cu EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL Filiala București

Societatea debitoare GLACIAL PROD SRL (dosar nr. 3946/93/2013, aflat pe rolul Tribunalului Ilfov Secţia Civilă) a depus un plan de reorganizare, plan ce a fost acceptat de adunarea creditorilor convocată pe data de 06.06.2016 și confirmat de către judecătorul-sindic prin încheierea nr. 1824/29.06.2016.

MAI 2016 – Planul de reorganizare propus de EXPERT INSOLVENȚĂ pentru societatea MĂTASEA ROMÂNĂ SA a fost confirmat

La data de 18 martie 2016 EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL a înregistrat la Tribunalul Sibiu planul de reorganizare propus în cadrul dosarului de insolvență al debitoarei MĂTASEA ROMÂNĂ SA din Cisnădie. Planul a fost aprobat de adunarea creditorilor la ședința din data de 08.04.2016, cu votul a două dintre cele trei categorii de creanțe.

Prin sentința nr. 450/2016 din data de 11.05.2016, Tribunalul Sibiu a confirmat planul de reorganizare a activității debitoarei Mătasea Română SA.

APRILIE 2016 – Planul de reorganizare propus de EXPERT INSOLVENȚĂ pentru societatea DOR PLURICOMPREST SRL (DEVA MALL) a fost confirmat

În data de 08.02.2016 a fost depus la dosarul având ca obiect procedura insolvenței planul de reorganizare întocmit de către administratorul judiciar EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL. În data de 07.03.2016 adunarea creditorilor, cu votul a trei dintre cele patru categorii de creanțe, a aprobat planul de reorganizare.

Prin sentința nr. 265/F/2016 din data de 21.04.2016, Tribunalul Hunedoara a confirmat planul de reorganizare a activității debitoarei DOR PLURICOMPREST SRL.

APRILIE 2016 – ASOCIATUL COORDONATOR ANAMARIA SANDA NASTASE a fost ales în conducerea UNPIR Filiala Hunedoara

În luna aprilie a fost convocată ședința Adunării generale a membrilor UNPIR Filiala Hunedoara, care a avut pe ordinea de zi și alegerea Consiliului de conducere al Filialei, pentru o perioadă de patru ani. Asociatul coordonator al EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL, ANAMARIA SANDA NASTASE, a fost ales în Consiliul de conducere alături de alți doi practicieni în insolvență, Alic Deli Maria și Biriș Liviu.

IANUARIE 2016- EXPERT INSOLVENȚĂ cooptează un nou asociat în Filiala București

Practicianul în insolvență Alina COSTINAŞ a fost integrat în structura de asociere a Filialei datorită experienţei de peste 7 ani în domeniul insolvenţei, dobândită prin munca asiduă și dăruirea exemplară cu care s-a afirmat în activitatea societății. Angajată în anul 2009, Alina COSTINAȘ a fost desemnată în 2013 pentru coordonarea activității juridice la Filiala București, iar eforturile sale au determinat aplicarea unitară a principiilor EXPERT INSOLVENȚĂ și în final, încredințarea conducerii întregii activități a Filialei.

Octombrie 2015 – EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL a fost desemnat în calitate de administrator judiciar al companiei LC BUSINESS SRL

LC Business SRL, companie producătoare de energie electrică din surse regenerabile din Timișoara, ce deține un parc eolian de 9 MW în Oravița, a solicitat în luna octombrie 2015 deschiderea procedurii insolvenței.

În cadrul ședinței din camera de consiliu din data de 29.10.2015, prin încheierea pronunțată în dosarul nr. 7832/30/2015 aflat pe rolul Tribunalului Timiș, Secția a II-a Civilă, s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva societății LC Business SRL, administratorul judiciar desemnat în cauză fiind EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL.

Iulie 2015 – EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL a fost numit administrator judiciar al AXIS CORPORATE SECURITY SRL

Prin cererea depusă la registratura Tribunalului Hunedoara, societatea AXIS CORPORATE SECURITY SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenței.

Cererea debitoarei a fost admisă prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 28.07.2015, când s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva AXIS CORPORATE SECURITY SRL și a fost desemnată administrator judiciar al acesteia societatea EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL.

Prin hotărârea adoptată în cadrul primei ședințe a adunării creditorilor, EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL a fost confirmat în calitate de administrator judiciar al AXIS CORPORATE SECURITY SRL.

Iulie 2015 – VALORIFICAREA ACTIVELOR SOCIETĂȚII MONTANA SA

În cadrul licitației din data de 24.04.2015, organizată pentru valorificarea bunurilor societății MONTANA SA, a fost declarată câștigătoare oferta depusă de adjudecatarul MONTANA CÂMPENI SRL.

Prin urmare, la data de 07.07.2015 s-a încheiat contractul autentic de vânzare-cumpărare a activului societății MONTANA SA, la prețul de 4.481.537 lei.

Iunie 2015 – EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL Filiala București a fost desemnată în calitate de administrator judiciar al AMONIL SA Slobozia

Tribunalul Ialomița, Secția Civilă, prin sentința pronunțată în data de 05.06.2015 în dosarul nr. 1611/98/2014, a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva societății AMONIL SA Slobozia. Prin aceeași sentință, a fost numit în calitate de administrator judiciar provizoriu societatea EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL Filiala București.

În conformitate cu hotărârea adunării creditorilor adoptată în cadrul ședinței din data de 10.09.2015, EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL Filiala București a fost confirmată în calitate de administrator judiciar al societății AMONIL SA Slobozia.

Aprilie 2015 – COMPANIA NAȚIONALĂ A HUILEI SA A INTRAT ÎN PROCEDURA SIMPLIFICATĂ DE FALIMENT

Prin încheierea pronunțată în data de 28.04.2015 de către Tribunalul Hunedoara, Secția a II-a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr. 6385/97/2014, instanța a admis cererea creditorului Umirom SA și a dispus intrarea în faliment a societății COMPANIA NAȚIONALĂ A HUILEI SA, desemnând în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL.

La data de 27.10.2015, prin încheiere dată în camera de consiliu, EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL a fost confirmată ca lichidator judiciar al Companiei Naționale a Huilei SA.

Martie 2015 –VALORIFICAREA ACTIVELOR SOCIETĂȚII DOWNTOWN INTERNATIONAL SRL

În urma licitației organizate în data de 29.01.2015, în vederea valorificării activului societății DOWNTOWN INTERNATIONAL SRL, a fost declarată câștigătoare oferta depusă de societatea SUPORT COLECT SRL.

Astfel, la data de 26.03.2015, Expert Insolvență SPRL Filiala București, în calitate de lichidator judiciar al Downtown International SRL, a reușit să valorifice activul societății debitoare, compus din 9 loturi de teren cu o suprafaţă totală de 45.000 mp, la prețul de 5.231.250 Euro.

Februarie 2015 – VALORIFICAREA ACTIVELOR SOCIETĂȚII PARKING MĂRĂȘTI SRL

La licitația din data de 17.12.2014, organizată de EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL în conformitate cu hotărârea adunării creditorilor din data de 27.11.2014, a fost declarat adjudecatar al activului PARKING MĂRĂȘTI SRL societatea IMMOBILIARE ITALO ROMENA SRL, iar vânzarea s-a perfectat în luna februarie 2015, la prețul de 3.416.000 Euro.

Ianuarie 2015 – EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL Filiala București a fost desemnată în calitate de administrator judiciar al SCORSEZE SECURITY INTERNATIONAL SRL

Prin încheierea judecătorului sindic din data de 08 ianuarie 2015, pronunţată în dosarul nr. 43448/3/2014 aflat pe rolul Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă, a fost admisă cererea de deschidere a procedurii a insolvenței împotriva societății SCORSEZE SECURITY INTERNATIONAL SRL și a fost desemnat în calitate de administrator judiciar EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL Filiala București.

Prin hotărârea adoptată în cadrul primei adunări a creditorilor a fost confirmat în calitate de administrator judiciar EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL Filiala București în consorțiu cu societatea PRIME INOLV PRACTICE SPRL.

Septembrie 2014 – EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL Filiala București a fost desemnată în calitate de administrator judiciar al NITROPOROS SRL (parte a fostului combinat chimic Nitramonia SA)

Prin sentința pronunțată în data de 26 septembrie 2014, în dosarul nr. 5888/62/2013, aflat pe rolul Tribunalului Brașov, Secția a II-a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal, s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva societății Nitroporos SRL și a fost desemnat în calitate de administrator judiciar EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL Filiala București.

La ședința primei adunări a creditorilor și-au exprimat votul un număr de treisprezece creditori. Pentru confirmarea administratorului judiciar au votat doisprezece creditori și un creditor a votat împotriva confirmării.

Astfel, EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL Filiala București a fost confirmată în calitate de administrator judiciar al NITROPOROS SRL prin votul creditorilor ce dețin atât majoritatea creanțelor prezente la adunarea creditorilor, cât și majoritatea creanțelor din totalul masei credale.

Noiembrie 2014- EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL a plătit victimelor deflagraţiei din 2008 de la EM Petrila despăgubirile acordate de instanță

Prin Sentinţa penală nr. 2048/16.11.2010 a Judecătoriei Târgu Jiu, prin Decizia penală nr. 5/13.12.2012 a Tribunalului Gorj şi prin Decizia penală nr. 2483/19.12.2013 a Curţii de Apel Craiova, pronunţate în dosarul nr. 7044/278/2009* cu privire la deflagraţiile de la Exploatarea Minieră Petrila care s-au soldat cu 13 persoane decedate şi 15 persoane cu leziuni arse şi traumatice, COMPANIA NAŢIONALĂ A HUILEI SA a fost obligată la plata unor despăgubiri de peste 2.000.000 lei, acordate părților civile constituite în cauză.

EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL, în calitate de lichidator al COMPANIEI NAŢIONALE A HUILEI SA, a procedat la punerea în aplicare a măsurilor stabilite de către instanţă și a plătit în luna noiembrie 2014 din fondurile obținute din lichidare toate sumele cuvenite persoanelor îndreptăţite: victimelor deflagrațiilor, moștenitorilor, soțiilor și copiilor acestora, precum și Spitalului Clinic de Urgență și Chirurgie Plastică și Reparatorie și Arsuri București, Spitalului Clinic de Urgență București și Spitalului de Urgență Petroșani.

În continuare lichidatorul va plăti lunar minorilor și copiilor care își continuă studiile până la vârsta de 25 de ani, indemnizațiile acordate de către instanță care însumează aproximativ 1.700 lei/lună.

Mai 2014- Tribunalul București a prelungit din nou suspendarea procedurii de lichidare a societății BATA SKY IMOBILIARE SA

Prin încheierea şedinţei din camera de consiliu de la data de 17 ianuarie 2014 pronunţată în dosarul nr.1064/3/2014, Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a Penală a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bucureşti şi a dispus luarea faţă de învinuita BATA SKY IMOBILIARE SA a măsurii preventive a suspendării procedurii de lichidare pe o perioadă de 60 de zile, respectiv de la data de 17 ianuarie 2014 la data de 17 martie 2014.

În dosarul nr.8530/3/2014, Tribunalul București, prin încheierea dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din data de 12.03.2014, a dispus prelungirea măsurii preventive a suspendării procedurii de lichidare a inculpatei BATA SKY IMOBILIARE SA  de la data de 18.03.2014 la data de 16.05.2014.

În data de 15.05.2014, în dosarul nr.16187/3/2014 aflat pe rolul Tribunalului București- Secția I Penală, s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bucureşti și s-a dispus prelungirea măsurii preventive a suspendării procedurii de lichidare a persoanei juridice față de inculpata BATA SKY IMOBILIARE SA  pe o perioadă de 60 de zile, respectiv de la data de 17.05.2014 la data de 15.07.2014.

Aprilie 2014- COMPANIA NAȚIONALĂ A HUILEI SA prin lichidatorul EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL a demarat procedura de executare silită împotriva CASEI DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE HUNEDOARA

COMPANIA NAȚIONALĂ A HUILEI SA are de încasat de la CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE HUNEDOARA creanțe în valoare de 26.595.625 lei, reprezentând indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă și cheltuieli de judecată. Acestea au fost constatate de către instanță prin șase sentințe pronunțate în anii 2012 și 2013, care au devenit irevocabile.

Deoarece până la finele lunii martie 2014 nu s-a reușit stingerea obligațiilor de plată, EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL a procedat la punerea în executare silită a titlurilor executorii, fiind astfel deschise șase dosare de executare silită.

Împotriva măsurilor de executare silită CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE HUNEDOARA a depus la Judecătoria Alba Iulia contestații la executare, nefiind stabilite până în prezent termene de judecată pentru soluționarea acestora.

Aprilie 2014- Curtea de Apel București a admis apelul societății CARREFOUR ROMÂNIA SA

Prin Decizia nr.309/2014, pronunțată de Curtea de Apel București în data de 24.04.2014 în dosarul nr.21867/3/2013, instanța a admis apelul formulat de CARREFOUR ROMÂNIA SA împotriva Sentinței civile nr.11175/2013 pronunțată de Tribunalul București- Secția a VII-a Civilă în data de 23.12.2013. Prin sentința apelată, Tribunalul București admisese cererea creditorului GSL Logistic SRL și a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva CARREFOUR ROMÂNIA SA.

Ca urmare a deciziei Curții de Apel București, CARREOUR ROMÂNIA SA a ieșit de sub incidența prevederilor Legii insolvenței, sentința prin care s-a deschis această procedură împotriva sa rămânând fără efect.

Martie 2014- Tribunalul București a prelungit suspendarea procedurii de lichidare a societății BATA SKY IMOBILIARE SA

Prin încheierea şedinţei din camera de consiliu de la data de 17 ianuarie 2014 pronunţată în dosarul nr.1064/3/2014, Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a Penală a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bucureşti şi a dispus luarea faţă de învinuita BATA SKY IMOBILIARE SA a măsurii preventive a suspendării procedurii de lichidare pe o perioadă de 60 de zile, respectiv de la data de 17 ianuarie 2014 la data de 17 martie 2014.

În dosarul nr.8530/3/2014, înregistrat în data de 12.03.2014 la Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bucureşti a propus prelungirea măsurii pe o perioadă de 60 de zile. Propunerea a fost admisă de către instanță prin încheierea dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din data de 12.03.2014, prin care a dispus prelungirea măsurii preventive a suspendării procedurii de lichidare a inculpatei BATA SKY IMOBILIARE SA  de la data de 18.03.2014 la data de 16.05.2014.

Ianuarie 2014- Tribunalul Bucureşti a suspendat procedura de lichidare a societăţii BATA SKY IMOBILIARE SA

Prin încheierea de ședință din data de 4 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr.2696/122/2013 s-a admis cererea debitorului BATA SKY IMOBILIARE SA de intrare în procedura de faliment prevăzută de Legea nr.85/2006, și a fost desemnată în calitate de lichidator judiciar EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL Filiala București.

La data de 16.01.2014 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a Penală propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie de luare a măsurii preventive a suspendării procedurii de dizolvare şi lichidare a debitorului, faţă de care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art.9, alin.1, lit. c şi alin.3 din Legea nr. 241/2005.

Prin încheierea şedinţei din camera de consiliu de la data de 17 ianuarie 2014 pronunţată în dosarul nr.1064/3/2014, Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a Penală a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bucureşti şi a dispus luarea faţă de învinuita BATA SKY IMOBILIARE SA a măsurii preventive a suspendării procedurii de lichidare pe o perioadă de 60 de zile, respectiv de la data de 17 ianuarie 2014 la data de 17 martie 2014.

Ianuarie 2014- Procedura de insolvenţă a CARREFOUR ROMÂNIA SA se suspendă

După intrarea în insolvenţă în data de 23.12.2013, CARREFOUR ROMÂNIA SA a atacat cu apel hotărârea Tribunalului Bucureşti la Curtea de Apel Bucureşti, şi a solicitat suspendarea executării acestei hotărâri. Totodată, în 09 ianuarie 2014 a înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti o cerere de suspendare provizorie a executării hotărârii de insolvenţă, până la soluţionarea cererii de suspendare formulată în apel.

Prin încheierea pronunţată în data de 16.01.2014 în dosarul nr.119/2/2014 de către Curtea de Apel Bucureşti, instanţa a admis cererea formulată de CARREFOUR ROMÂNIA SA şi a dispus suspendarea provizorie a executării a sentinţei civile nr. 11175 din 23.12.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă în dosarul nr. 21867/3/2013 până la soluţionarea cererii de suspendare a executării sentinţei formulată în apel.

Decembrie 2013- EXPERT INSOLVENȚĂ este desemnată administrator judiciar al PARKING MĂRĂȘTI SRL

Prin Încheierea civilă nr.3391/2013 pronunțată în data de 6 decembrie 2013 în dosarul nr.1493/1285/2013 aflat pe rolul Tribunalului Cluj, instanța a admis cererea debitorului PARKING MĂRĂȘTI SRL de deschidere a procedurii generale a insolvenței, și la cererea creditorului intervenient Banca Italo Romena SPA Italia Treviso a desemnat pe EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL în calitate de administrator judiciar.

PARKING MĂRĂȘTI SRL are sediul în Municipiul Cluj-Napoca, Calea Dorobanților, FN, în imobilul denumit ”Parcări subterane și spații comerciale S+P+5E”, Județul Cluj, și are ca principal obiect de activitate ”Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii”.

Decembrie 2013- EXPERT INSOLVENȚĂ este numit lichidator judiciar la BATA SKY IMOBILIARE SA

Prin încheierea de ședință din data de 4 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr.2696/122/2013 s-a admis cererea debitorului BATA SKY IMOBILIARE SA și a fost desemnată în calitate de lichidator judiciar EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL Filiala București.

Societatea are sediul în Satul Adunații Copăceni, acționar majoritar fiind Romstrade SRL.

Noiembrie 2013- EXPERT INSOLVENȚĂ a cerut deschiderea procedurii insolvenței la SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC HUNEDOARA SA, pentru recuperarea unei creanțe de peste 70 milioane lei

Compania Națională a Huilei SA, societate aflată în lichidare, are de recuperat de la Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA o creanță în sumă de 84.795.090,50 lei, din care suma de 14.075.123,52 lei reprezintă o creanță aflată în litigiu, iar suma de 70.719.966,98 lei reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, recunoscută.

Deoarece în urma discuțiilor dintre reprezentanții lichidatorului EXPERT INSOLVENȚĂ și cei ai Societății Complexul Energetic Hunedoara SA și a demersurilor efectuate nu s-a reușit stingerea obligației de plată, la data de 06.11.2013 s-a depus la Tribunalul Hunedoara cererea privind deschiderea procedurii insolvenței prevăzută de Legea nr.85/2006. Această cerere face obiectul dosarului nr.7485/97/2013.

După depunerea cererii de insolvență, pe site-ul Ministerului Economiei – Departamentul pentru Energie a fost publicat Proiectul de Ordonanță de urgență privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale pentru Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA, prin care se prevede stingerea debitului restant în valoare de 70.238.352,98 lei față de Compania Națională a Huilei SA prin preluarea acestuia de către Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Ordonanța de urgență a fost publicată în data de 25 noiembrie 2013 în Monitorul Oficial al României.

În consecință, lichidatorul EXPERT INSOLVENȚĂ a depus în numele Companiei Naționale a Huilei SA, în calitate de creditor, cererea de renunțare la deschiderea procedurii insolvenței prevăzută de Legea nr.85/2006, în dosarul nr.7485/97/2013.

Octombrie 2013- EXPERT INSOLVENȚĂ a participat la CONFERINȚA NAȚIONALĂ DE INSOLVENȚĂ

În zilele de 4 și 5 octombrie 2013 s-a desfășurat CONFERINȚA NAȚIONALĂ DE INSOLVENȚĂ Ediția I, organizată de către Institutul Național pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvență (INPPI) cu sprijinul Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România (UNPIR) la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Drept, Aula Magna.

La conferință au participat și reprezentanți ai EXPERT INSOLVENȚĂ, care a fost unul dintre sponsorii acesteia.

Temele abordate în programul conferinței au fost extrem de interesante, legate de aspecte controversate ale legii insolvenței precum și de proiectul codului insolvenței.

Octombrie 2013- EXPERT INSOLVENȚĂ este numit administrator judiciar la TEHNOGRUP SRL

În ședința publică din data de 07 octombrie 2013 filiala din București a EXPERT INSOLVENȚĂ a fost confirmată în calitate de administrator judiciar al debitorului TEHNOGRUP SRL.

Procedura de insolvență a TEHNOGRUP SRL s-a deschis în 03.01.2013, iar la cererea acestuia a fost desemnat ca administrator judiciar provizoriu un Cabinet individual de insolvență. Adunarea creditorilor a hotărât însă la ședința din data de 24 septembrie 2013 să nu confirme practicianul numit provizoriu, ci consorțiul format din EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL Filiala București și IS-ROM SPRL.

TEHNOGRUP SRL are ca obiect principal de activitate ”cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii” și are ca unic asociat societatea AFIK HAYARDEN EUROPE LTD cu sediul în Israel.

Societatea deține un teren în suprafață de 44.862 mp situat în București, pe Bulevardul Timișoara în Sectorul 6.

Septembrie 2013- EXPERT INSOLVENȚĂ a vândut HOTELUL CONTINENTAL din Cluj-Napoca

EXPERT INSOLVENȚĂ a fost numit în data de 22.02.2012 lichidator judiciar al societății Ardeleana SA, care deține în patrimoniu HOTELUL CONTINENTAL situat în centrul Municipiului Cluj-Napoca.

Hotelul se află în garanția creditorului Banca Italo Romena SPA Italia Treviso.

În data de 18 septembrie 2013 EXPERT INSOLVENȚĂ a încheiat contractul autentic de vânzare cumpărare a activului HOTEL CONTINENTAL, cu cumpărătorul Napocamin SRL. Prețul contractului este de 5.000.000 euro.

Valorificarea activului s-a realizat prin metoda vânzării directe, aprobată de creditorii debitorului Ardeleana SA în ședința adunării creditorilor care a avut loc în data de 12.07.2013.

Ardeleana SA mai are în patrimoniu un imobil situat în Alba Iulia, care a fost scos la vânzare de către lichidatorul judiciar la prețul de 491.702 euro+ TVA.

August 2013- EXPERT INSOLVENȚĂ vinde activele societății COMPANIA NAȚIONALĂ A HUILEI SA

EXPERT INSOLVENȚĂ a demarat procedura de valorificare a activelor deținute de Compania Națională a Huilei SA, prima licitație fiind anunțată în data de 30.08.2013, iar următoarele în datele de 03.09.2013 și 06.09.2013.

A fost publicat anunțul de vânzare în ziarele Bursa din data de 15.08.2013, Capital din data de 19.08.2013, Adevărul din data de 15.08.2013, Ziarul Financiar din data de 15.08.2013, Mesagerul Hunedorean din data de 15.08.2013 și Ziarul Hunedoreanului din data de 16.08.2013.
La licitația din data de 30.08.2013 lichidatorul a reușit vânzarea unui imobil situat în Petrila, în valoare de 9.800 lei+TVA, și vânzarea bunurilor mobile în valoare de 1.699.830 lei + TVA.

Pentru licitațiile următoare au rămas de valorificat două imobile situate în orașul Brad, în valoare de 183.000 lei+TVA, respectiv 73.615 lei+TVA.

Iulie 2013- EXPERT INSOLVENȚĂ recuperează peste 12 milioane lei de la Casa de Asigurări de Sănătate, pentru COMPANIA NAȚIONALĂ A HUILEI SA

Compania Națională a Huilei SA are de recuperat de la Casa de Asigurări de Sănătate creanțe în valoare de 12.431.325 lei constatate prin titluri executorii, respectiv Sentința nr.1469/LM/2012 și Sentința nr.405/LM/2012.

Până la data lichidării aceste creanțe nu au fost achitate, astfel că lichidatorul EXPERT INSOLVENȚĂ a inițiat procedura de executare silită a titlurilor.

Ulterior, Casa de Asigurări de Sănătate a propus o eșalonare a plății pe o perioadă de 9 luni, ultima plată urmând a fi efectuată în luna aprilie 2014, propunere cu care lichidatorul a fost de acord.

Astfel, în contul de lichidare al Companiei Naționale a Huilei SA se încasează în fiecare lună de la Casa de Asigurări de Sănătate suma de 1.381.259 lei.

Iunie 2013- EXPERT INSOLVENȚĂ a câștigat licitația organizată de Ministerul Economiei pentru desemnarea lichidatorului COMPANIEI NAȚIONALE a HUILEI SA

Ministerul Economiei, care este acționarul unic al Companiei Naționale a Huilei SA Petroșani, a hotărât în 20 februarie 2013 dizolvarea și lichidarea voluntară a acestei societăți.

Pentru desemnarea lichidatorului, au fost inițiate procedurile prevăzute de HG nr.577/2002, organizându-se licitație de către Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie în data de 10.06.2013.

EXPERT INSOLVENȚĂ a depus dosarul de participare la licitație, și în data de 20.06.2013 a fost declarată câștigător al licitației.

În data de 26.06.2013 s-a încheiat între OPSPI în numele și pe seama Ministerului Economiei și EXPERT INSOLVENȚĂ contractul de lichidare a Companiei Naționale a Huilei SA, lichidare ce se va derula potrivit prevederilor Legii nr.137/2002.

Astfel, EXPERT INSOLVENȚĂ a devenit lichidatorul ”celui mai mare datornic al statului” așa cum a fost catalogată în presă Compania Națională a Huilei SA, pentru acumularea unor datorii de aproape 5 miliarde de lei către bugetul de stat.

Lichidatorul a apreciat că va încheia procedura de lichidare în termen de un an de la încheierea contractului, în cazul în care nu se vor ivi situații neprevăzute

Mai 2013- EXPERT INSOLVENȚĂ obține ridicarea dreptului de administrare la DEVA MALL

În data de 11 martie 2013 EXPERT INSOLVENȚĂ în calitate de administrator judiciar al debitorului Dor Pluricomprest SRL, societate care deține DEVA MALL, a depus la Tribunalul Hunedoara o cerere prin care a solicitat judecătorului sindic să ridice dreptul de administrare al debitorului.

Cererea administratorului judiciar a fost motivată de faptul că în perioada mai 2012-ianuarie 2013 societatea a înregistrat pierdere, cu excepția lunii decembrie 2012 când a înregistrat un profit de 136.213 lei. La formularea cererii administratorul judiciar a avut în vedere și faptul că activitatea debitorului dăunează intereselor creditorilor de a-și recupera creanțele, nefiind astfel respectat scopul procedurii de insolvență.

Prin Încheierea nr.512/F/2013, pronunțată de judecătorul sindic în data de 03.04.2013 în dosarul nr.7372/97/2011 aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara, s-a admis cererea administratorului judiciar și s-a dispus ridicarea dreptului de administrare al debitorului Dor Pluricomprest SRL.

Astfel, începând cu data de 03.04.2013 EXPERT INSOLVENȚĂ a preluat conducerea societății de deține DEVA MALL, hotărârea judecătorului sindic rămânând irevocabilă în data de 22.11.2013, când Curtea de Apel Alba Iulia a anulat ca netimbrat recursul formulat de debitor.

Aprilie 2013- EXPERT INSOLVENȚĂ pe locul 10 în topul național al firmelor de insolvență publicat de Ziarul Financiar

La finele lunii anterioare Ziarul Financiar a publicat un articol cu privire la cele mai mari firme de insolvență din România, în funcție de veniturile obținute de acestea în anul 2012. Topul firmelor s-a realizat pe baza informațiilor financiare centralizate de Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România.

EXPERT INSOLVENȚĂ se situează pe locul 10 în topul național al celor mai mari firme de insolvență, fiind singura din Județul Hunedoara prezentă în acest clasament, alături de alte firme din București și Județele Bihor, Cluj, Iași, Prahova și Timiș.

Prin ocuparea acestui loc EXPERT INSOLVENȚĂ demonstrează că, deși și-a desfășurat activitatea într-o zonă a țării defavorizată din punct de vedere economic și social, adoptarea unui stil de lucru deosebit de activ, corect și perseverent poate avea consecințe uimitoare.

Succesul EXPERT INSOLVENȚĂ se datorează liderului societății care prin talentul și optimismul său a reușit să influențeze persoanele din jurul său să contribuie la obținerea acestor rezultate.

Succesul EXPERT INSOLVENȚĂ se datorează întregii echipe și colaboratorilor noștri, care astfel și-au câștigat respectul pentru munca lor asiduă, și cărora le mulțumim.

Martie 2013- EXPERT INSOLVENȚĂ a finalizat fuziunea prin absorbție a EUROCONSULT SPRL Filiala București

Planul de dezvoltare a EXPERT INSOLVENȚĂ pentru filiala sa din București include asigurarea unui portofoliu de proiecte care să susțină cheltuielile de funcționare cât și pe cele de extindere a ariei teritoriale acoperite.

Una dintre modalitățile de a realiza acest obiectiv a fost fuziunea EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL Filiala București în calitate de societate absorbantă cu EUROCONSULT SPRL Filiala București, fiind astfel preluat întreg portofoliul de proiecte cât și angajații acesteia din urmă.

Ca urmare a fuziunii, EXPERT INSOLVENȚĂ a obținut accesul direct pe piața din județele Argeș, Brașov, Bacău, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov, Mureș și Prahova. Acest fapt reprezintă un punct de plecare pentru a reuși să convingem și alte companii din aceste zone să apeleze la serviciile noastre.

Fuziunea a condus și la creșterea semnificativă a veniturilor filialei, ceea ce îi asigură acesteia posibilitatea de extindere atât din punct de vedere al cooptării de noi membri în echipă, cât și al numărului de proiecte gestionate.

Februarie 2013- EXPERT INSOLVENȚĂ a încheiat un contract de colaborare cu BOȘTINĂ ȘI ASOCIAȚII

Politica de dezvoltare a EXPERT INSOLVENȚĂ, care a condus la înființarea filialei din București, a determinat necesitatea identificării unor noi colaboratori pe piețele țintă.

Pentru asigurarea corectitudinii și a profesionalismului activităților desfășurate, EXPERT INSOLVENȚĂ a căutat întotdeauna colaboratori de prestigiu, situați în vârful ierarhiei profesiilor din care fac parte.

BOȘTINĂ ȘI ASOCIAȚII este cunoscută ca fiind casa de avocatură cu cea mai extinsă rețea de birouri teritoriale din România și este singura casă de avocatură cu birouri internaționale. În anul 2011 a înregistrat o cifră de afaceri de peste 33 milioane de euro, sumă record pentru piața din România.

Colaborarea dintre EXPERT INSOLVENȚĂ și BOȘTINĂ ȘI ASOCIAȚII asigură un plus de valoare serviciilor noastre, datorită experienței incontestabile a partenerilor noștri în domeniile în care au acordat consultanță și asistență juridică, precum: transporturi, imobiliare, energie, etc.

Februarie 2013- EXPERT INSOLVENȚĂ și-a modificat sediul central și cel al filialei din București

Pentru a răspunde cerințelor clienților și pentru eficientizarea activității, asociații EXPERT INSOLVENȚĂ au hotărât modificarea sediului principal al societății din Hunedoara, Str. George Enescu, nr.16, bl.16, parter, Jud. Hunedoara. Potrivit contractului de societate, noul sediu este în Deva, Str. Iuliu Maniu, nr.2, et.1, Jud. Hunedoara.

De asemenea, ca urmare a dezvoltării activității filialei din București, s-a hotărât relocarea acesteia într-un nou sediu care funcționează în București, Phoenicia Business Center, Str. Turturelelor, nr.11A, et.5, Sector 3.

Modificarea celor două sedii a fost adusă la cunoștința instanțelor în toate dosarele gestionate de EXPERT INSOLVENȚĂ.

Ianuarie 2013- EXPERT INSOLVENȚĂ și-a modificat structura de asociere

Din luna ianuarie 2013 asociații EXPERT INSOLVENȚĂ sunt Emil GROS și Anamaria Sanda NASTASE, potrivit contractului de societate. Cei doi asociați îndeplinesc și funcția de asociați coordonatori ai societății.

Cooptarea în structura de asociere a practicianului în insolvență Anamaria Sanda NASTASE este o recunoaștere a eforturilor depuse în cei șapte ani de activitate și a contribuției sale la creșterea calității serviciilor oferite de societatea noastră.

Anterior, Anamaria Sanda NASTASE a ocupat poziția de asociat în cadrul filialei din București a societății și a coordonat departamentul juridic al acesteia.